Musă ce lui Omir odinioară / Cîntași Vatrahomiomahia, / Cîntă și mie, fii bunișoară,
Toate cîte făcu țigănia… ar trebui să fie întîiul cînt al luptei intestine din Uniunea Scriitorilor, de lunea trecută. După cum vă spuneam, grupul batracienilor tineri sau mai purii (grup din care și umila mea persoană face parte) se propti în grumejii bătrînului Priam (să-i spun șoarece? o fi jignire? o fi pamflet? o fi o figură de stil?), președinte al organizației sus-numite, care degrabă se înconjură de curteni mieroși, gata să-l pupe pe galoși. Cererile bețivilor și netalentaților pigmei (apud Alex. Ștefănescu) erau, din păcate, foarte legale. E trecut în statut că trebuie raport de activitate? E. E prevăzută o comisie de cenzori? Ete na! – cînd ești o valoare de rang diplomatic, nu mai trebuie să dai socoteală nimănui. Și chiar așa s-a întîmplat. Mai mult, vînatul s-a făcut vînător. Ar fi trebuit să vă transformați într-o muscă (na, alta acum, nu ne ajungeau broaștele și șoarecii!), să urmăriți procesul colectiv prin care un întreg consiliu, cu oameni fel de fel, s-a grămădit să le ia maul petenților.
Că au atacat Uniunea. Că s-au lăsat manipulați. Că subminează. Că zguduiri. Și, cum e și firesc, organizația, despre care o avocată a afirmat răspicat că n-are treabă cu legile din România, că e stat în stat, a trecut, prin forul ei suprem, la măsuri radicale. Adică la amenințări: „Ciocu’ mic, că vă dăm afară. Denigrați USR, lucru interzis prin regulament”. Dan Mircea Cipariu (șeful secției de poezie), Peter Sragher (secția de traduceri), Rita Chirian (filiala Sibiu) au primit ultimul avertisment, înainte de a fi dați afară. Apoi, pe o listuță separată, chiar trei propuneri de excludere: Eugen Siminon, Augustin Buzura și Nicolae Breban. Ba, în vîltoarea purității, cineva, nu spui cine, persoană însemnată, a cerut să i se retragă indemnizația de merit lui Gabriel Liiceanu. Am căscat ochii mari. Cum, omul care e apostolul capitalismului, al meritului ontologic, care refuză mita, pomana și compromisul, are indemnizație? Un industriaș al valorii, un munte al dreptății, un membru al înaltului ordin prezidențial…
De la Budai Deleanu am scris un arc peste timp, taman în epoca lui Caragiale. Pupă-l în bot și papă-i tot și, dacă nu ești ohm cu mine, nici eu nu sînt om cu tine. Poate că, în felul ăsta, vom afla, mîine-poimîine, cum s-au dat indemnizațiile de merit. Și la ce au folosit.