Pe vremuri, pe cînd era muncitor la o fabrică de conserve, pe Bulă l-a lovit nebunia. Voia cu tot dinadinsul să-și bage… în tocătoarea de castraveți. Exact la destinul lui m-am gîndit cînd am citit, pe un sait dedicat tehnicii de calcul, Tom’s Hardware, una dintre cele mai tulburătoare știri. „Un dispozitiv secret de urmărire plasat într-o carte rară ajunge la fabrica de procesare Amazon – care se ocupă cu distrugerea cărților pentru a antrena modele de inteligență artificială.”
Haida, deh, mi-am zis, ce tîmpenie mai e și asta. Sigur e un articol clickbait. Însă, pe măsură ce citesc, simt că mi se pune un nod în gît – și asta pentru că am stat cu mîna pe bîzdoacă de cînd a ieșit pe piață inteligența artificială. Pentru că a fost acompaniată de un imens scandal. Domnia sa (ChatGPT, Gemini, Claude, DeepSeek, spuneți-i cum vreți) a învățat să răspundă și să creeze copiind cu nerușinare din cărți de literatură, de filosofie, de istorie, de știință, pentru care nu a plătit niciun ban. Scandalul s-a lăsat cu procese, proteste și legi. Dar, deși se părea că lucrurile au intrat în făgașul lor firesc, IA trebuie să învețe mai departe, prin orice mijloace. De ce? Pentru că s-a constatat că, dacă își copiază propriile baliverne de pe netul pe care l-a servit cu abnegație, se tîmpește. Devine din ce în ce mai mediocru, mai previzibil și, cum spun unii internauți, mai plicticos.
Trebuia rezolvată problema asta și evitată capcana drepturilor de autor. Pentru că IA poate compune un text care să semene cu Tolstoievski și nimeni nu-l trage la răspundere de unde a furat. Așa că uite la ce s-au gîndit giganții tehnologici: ia să angajăm niște firmulițe care să cumpere cărți cu camionul. De vreme ce sînt vîndute, nu mai interesează pe nimeni ce se întîmplă cu ele. Și așa au apărut sateliții utilitari. „Angajații au declarat că își petrec timpul la unitatea VGT3 tăind cotoarele cărților și introducându-le într-un scaner. Se pare că VGT3 face parte dintr-o altă unitate mai mare din Las Vegas, numită LAS8. Scopul său, potrivit angajaților care au vorbit, este exclusiv de a tăia cotoarele cărților și de a le scana. «Tot ce facem este să scanăm cărți.»” Un librar a plasat un Apple AirTag într-o carte dintr-un transport de 1.000 de cărți. Un transport așa mare e cam neobișnuit, nu-i așa? Doar că transporturile de acest tip au devenit din ce în ce mai frecvente în era inteligenței artificiale. Pe scurt, oamenii nu mai citesc, dar avem o entitate fără chip care citește la greu. La ce mama dracului i-o folosi?
Pentru că, odată scanate, cărțile sînt transformate în text, iar cu textele astea sînt hrănite programele de inteligență artificială. Și poate că nici asta nu ar fi cel mai spăimos lucru, dacă, la sfîrșitul operațiunii, cărțile nu ar fi distruse fizic. Sînt date la tocător. Sau tocătoare.
Și aici revin la Bulă al nostru, care, pînă la urmă, și-a băgat-o în tocătoarea de castraveți. Nu, nu a murit, dar i-au dat afară pe amîndoi.