Lectura clasicilor ar trebui să fie obligatorie pentru strategii marilor puteri. Nu în întregime, dar măcar cărțile lor despre treburile militare din care se pot învăța mult și azi.
În micul său roman Hagi Murad, Tolstoi scrie despre ocupația rusă în Cecenia de pe la mijlocul secolului al XIX-lea și despre liderii ocupaților. Unul dintre ei, Hagi Murad, a intrat cu trupeții lui în armata țarului. Rușii îl scot în față, la seratele guvernatorului, ca pe o probă de supunere și de, cum am zice azi, „integrare“. Hagi Murad a trecut de partea rușilor din cauza unui conflict tribal cu altă căpetenie, Șamil.
Povestea începe cu un ciulin tătăresc de la marginea drumului. Tăiată de coasa vreunui mujic harnic, floarea rotundă și țepoasă a ciulinului seamănă cu o căpățînă retezată pe trei sferturi, care nu vrea să moară. Trec peste complicatele relații locale – ei între ei și ei cu rușii. Cînd începe războiul sfînt, Hagi Murad trece de partea lui Șamil și-i lasă pe ruși cu ochii în soare. Moare în timpul unei lupte inegale cu trupele contelui Voronțov. Legenda lui Hagi Murad supraviețuiește, aidoma ciulinului tătar tăiat la marginea drumului. Cecenia e și azi un punct nevralgic al Federației Ruse. Contele Tolstoi, care a fost ofițer în armata țarului în tinerețe, devenise pacifist la bătrînețe și tot mai circumspect față de ambițiile imperiale ale țarului.
Într-una dintre povestirile sale cu afgani, Rudyard Kipling scrie despre neputința imperiului britanic de a-i supune. Nici cu armele, nici cu duhul blîndeții. Războinici mîndri, rezistenți și viteji, afganii integrați sînt elita armatei britanice din India. Cei ce se răscoală împotriva stăpînirii pierd lupte, dar războiul niciodată. Gherilele lor montane sînt de neînvins, oricît de mulți soldați ar fi trimiși pe urmele lor. Englezii au pierdut trei războaie cu afganii, sovieticii unul, care a durat mai mulți ani, iar ultimii pe listă, americanii, s-au retras recent din Afganistan, după ce și-au închipuit că l-au pacificat.
Kipling, care s-a născut din părinți care se considerau anglo-indieni și a copilărit în India, a urmat o școala militară în Anglia, pentru a îmbrățișa cariera armelor. Întors în India, el a devenit jurnalist și scriitor. Nu era făcut pentru viața militară, dar a înțeles-o ca puțini alții. Convingerile lui că Afganistanul e cu neputință de supus și că, în munții lor, afganii sînt de neînvins s-au verificat din nou, cu vîrf și îndesat, în ultimii douăzeci de ani. Kipling nu credea în vorba latinească Si vis pacem para bellum, ci în principiul pendulului aplicat artei războiului – un război nu aduce decît alt război.
