TOMA ROMAN: „Blocarea societății noastre civile a început odată cu respingerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara“

L-am întrebat pe universitarul Toma Roman, unul dintre cei mai avizați și mai corecți analiști politici de la noi, cum am ajuns unde sîntem. Cum de un partid ca AUR crește periculos în sondaje, la ce visează vecinul Viktor Orbán și ce s-ar întîmpla în lume dacă Donald Trump ar ajunge din nou la Casa Albă. Pariez că răspunsurile lui îi vor face să sară în sus pe auriști, pe suveraniști și pe admiratorii vuvuzelelor politice.

Cristian Teodorescu: Cum îi poate deosebi omul obișnuit pe părerologii de la televizor de cei care au ceva substanțial și util de spus?

Toma Roman: Părerologi au existat tot timpul! Să ne amintim cum se discuta politica pe vremea lui Caragiale și Eminescu. Ce să mai zicem de cafeneaua interbelică. Pe vremea comuniștilor, cînd libertatea de opinie era un delict, prin cîrciumi se spuneau bancuri politice. Ele erau sublimările interesului public pentru politica „partidului“, modalități de a ocoli cenzura dură a organelor de represiune și chiar autocenzura, rezultat al temerilor interiorizate de cetățeni. „Revoluția“ din  1989 a readus libertatea opiniei, dar a dat liber și unei pletore de „directori de opinie“, majoritatea foști propagandiști comuniști, jurnaliști și agitatori care aveau limbajul tehnic pentru decriptarea deciziilor Puterii. Pentru cetățeanul de rînd, obișnuit cu zvonurile (lansate, sub comuniști, la comanda „partidului“ , chiar de acești difuzori), cu aluziile –  mai mult sau mai puțin discrete – la situațiile reale, ei au devenit educatorii și formatorii de opinie. Din păcate, în peste trei decenii de la „revoluție“, nici nu s-au făcut prea multe pentru educarea și formarea civică a cetățenilor, ceea ce a dus la păstrarea impactului diverselor vuvuzele mediatice, la imposibilitatea – pentru cetățeanul interesat – de a deosebi știrile și interpretările partizane de analizele obiective, bazate pe informații certe sau certificabile. Puțini observatori neutri au reușit să se impună și puțini dintre ei au acces la mediile de impact. În contextul dat, cetățeanului îi este extrem de greu să se orienteze singur spre aprecierea analizelor politice corecte.

C.T.: De ce la noi nu (mai) funcționează societatea civilă?

T.R.: Am putea vorbi de o „retragere“ a societății civile după ce grupările care susțineau că o reprezintă au eșuat in demersurile lor de „corectare“ a acțiunii politice, pentru „moralizarea“ politicii. Organizațiile civice au sesizat, imediat după înlăturarea lui Ceaușescu, faptul că succesorii lui, nomenclaturiștii de rang secund, vor utiliza revenirea la democrație în propriul lor interes, ocupînd toate instituțiile statului, formîndu-și partide care, sub aparența asumărilor ideologice și programatice diferite, să le asigure continuitatea la putere. Blocarea societății noastre civile a început odată cu respingerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, care stipula retragerea, fie și pentru o vreme, a foștilor activiști comuniști de rang înalt din activitățile politice.  Ce a urmat se știe. Deținînd controlul instituțiilor de forță ale statului, „băieții“ din fosta nomenclatură au obturat sau pervertit toate acțiunile organizațiilor și grupărilor politice civice, le-au impus înscrierea în spațiul reglementărilor sistemului adoptat de ei. Iar propaganda difuzată de vuvuzelele mediatice „arondate“ centrelor lor politice a avut grijă să lovească tot timpul inițiativele – politice sau civice – ale acestor construcții civile, exploatînd la maximum sentimentele xenofobe, nostalgic-conservatoare ale cetățenilor derutați. Societatea civilă se va recalibra, probabil, atunci cînd majoritatea cetățenilor vor constata că așa nu se mai poate. Dar, chiar și atunci, există riscul ca demersul său să fie obturat de discursul extremist, care nu cere judecată critică, ci participare emoțională.

C.T.: Cine sînt cei ce se lasă duși de nas de AUR, care face jocul Rusiei lui Putin și totuși crește în sondaje?

T.R.: „Sistemul“ se autoreproduce, degradîndu-se continuu. Dacă, în anii ’90, cei ce au preluat puterea erau cît de cît școliți în laboratoarele ideologice comuniste, urmașii lor, croiți formal după modelul pe care ei l-au furnizat, sînt mult sub ștacheta intelectuală a acestora. Nu se poate susține că politicieni ca A. Năstase, A. Severin, V. Măgureanu, Fl. Georgescu etc. nu aveau solide cunoștințe politologice, juridice, sociologice, dar pe ei îi „mînau în luptă“, conștient, interesele personale și de grup. Generația următoare nu a mai avut aceeași pregătire. Reprezentanții ei s-au împănat, desigur, cu licențe și doctorate copiate, cu „specializări“ plătite aici sau aiurea, dar nu a mai dobîndit „finețea“ ieșirilor publice ale predecesorilor. Primii și-au acoperit „cu ștaif“ afacerile oneroase, următorii, mai fruști, mai bădărani, nu mai au nici măcar ipocrizia învelirii „culturale“ a manifestărilor lor mediatice. AUR și celelalte partide suveranist-naționaliste sînt rezultatul acestei continue degradări a „sistemului“ și al efectelor ei în calitatea vieții cetățenilor. Mulți alegători, crescuți în „epoca de aur“ a național-comunismului, educați în spiritul autarhiei vizate de acesta, trăiesc cu impresia că disfuncționalitățile organizării statale a României se datorează integrării ei în UE și NATO, aplicării principiilor organizatorice pe care aderarea la respectivele organizații supranaționale le presupune. Ei uită cumplitele privațiuni cu care regimul ceaușist îi copleșea în numele „mîndriei de a fi român“. Era firesc ca, în situația dată, grupările autoproclamate antisistem să dobîndească o audiență largă, alimentată de acumularea nemulțumirilor sociale. AUR și formațiunile de același tip și-au asumat un discurs justițialist, pe placul multor cetățeni jigniți de opulența profitorilor politici ai regimului in funcțiune.

C.T.: Văd că UE l-a dat pe brazdă pe Viktor Orbán, la fel și NATO. Să fie un semn că Orbán îi întoarce spatele lui Putin?

T.R.: O ascensiune a AUR-ului și a grupărilor politice de același gen la guvernare ar aduce Romania în situația Ungariei lui V. Orbán. Premierul maghiar face jocul Rusiei revizioniste și imperiale, de ale cărei resurse vrea să profite, cultivînd – în siajul politicii acesteia – contestarea statu quo-ului european, el joacă „la două capete“ în speranța unei „noi ordini“ internaționale, impuse de o posibilă înfrîngere a democrației occidentale de către statele autoritare ca Rusia și China, ceea ce – crede el – i-ar asigura reîntregirea Ungariei Mari. Trebuie să amintim acum că „argumentele“ lui revizioniste, care privesc direct și Ardealul românesc, seamănă perfect cu cele ale auriștilor atunci cînd aceștia speră la dezmembrarea Ucrainei și la cedarea, de către Rusia victorioasă, a teritoriilor ei care au aparținut cîndva României. Revizionismul declanșează o inflamare a naționalismelor regionale remanente, cu efecte conflictuale imprevizibile, pe care doar superputerile imperiale le pot „arbitra“. V. Orbán este însă un jucător viclean și experimentat. După ce a șantajat UE în privința ajutorului oferit Ucrainei, a cedat pentru a-și primi fondurile afectate ei de organizația europeană prin PNRR. Fără ele, Ungaria nu s-ar descurca economic, cu tot „ajutorul tovărășesc“ al Rusiei. Șantajul lui la adresa UE și NATO a ajuns, se pare, la limită.

C.T.: Ce ne facem dacă America îl alege din nou pe Donald Trump?

T.R.: Cred că posibila realegere a lui D. Trump la președinția SUA nu va schimba, totuși, radical, politica acestora față de Europa democratică și de conflictele „calde“ din jurul ei sau de pe planiglob. Președinții americani au în spate un establishment care calculează totul, limitîndu-le și „rafinîndu-le“ deciziile. Trump nu va risca abandonarea totală a Ucrainei, punînd astfel SUA în situația de a recunoaște pierderea leadership-ului său mondial. El va încerca, cel mult, o înghețare a războiului pe baza unor compromisuri limitativ-teritoriale, de genul celor ce separă cele două Corei. Trump a realizat că „închiderea totală a Americii“, propusă de el, nu e cea mai bună cale de a-și asigura victoria în prezidențialele din noiembrie. De altfel, în unele sondaje, el a și pierdut puncte procentuale în fața președintelui J. Biden. Mai e destul timp pînă la finalizarea campaniei electorale americane și surprizele pot încă să apară. Un semnal al restartării lui Trump în privința Ucrainei ar putea fi votul republicanilor din Senatul SUA în privința ajutorului pentru țara cotropită de ruși.