Săptămîna trecută am văzut cu toții la știri cazul cetățeanului din Drumul Taberei, care a intrat cu un topor și un cuțit într-un oficiu poștal și a început să facă gargară despre unirea Basarabiei cu Moldova și că ne atacă reptilienii sau ceva de genul ăsta. Deși nu-s încă complet convins de partea cu reptilienii, pot spune empatizez cu frustrarea omului care stă la coadă cîte juma de oră pentru un plic timbrat și încă juma de oră ca să-l trimită. Sînt pățit. De cîte ori nu m-am găsit la rînd visînd cu ochii deschiși că drujbăresc tot oficiul poștal/evidența populației/fisc/orice altă instituție publică. Pe de o parte e vina mea, că am răbdarea unui copil de 12 ani cu ADHD, dar mai mult mi se pare că e vina funcționarelor care îți fac viața un chin cu fiecare coadă.
1. Casierița care suferă existențial
Cînd pășești în fața ghișeului ei, te ia un fior de gheață pe șira spinării de ți se strînge. Apoi realizezi că e de la ușa deschisă. Realizezi asta pentru că a ținut să-ți atragă atenția chiar ea. Încerci să-ți rezolvi treburile cît mai omenește, că doar n-ai de-a face cu un automat. La „bună ziua” îți răspunde cu „mda…”. Dacă ai îndrăzneala să o întrebi ceva, așteaptă-te la un răspuns mestecat în colțul gurii, precedat de un pufăit semi-oftat lung. Cu cît mai mult ai de a face cu dînsa, cu atît mai mult te înfunzi într-un poem Bacovian. Splinul și chinul existențial se transmite ca o boală venerică într-un sat din Ialomița. După 10 minute de discuții începi să te simți brusc deprimat. Orice ar fi, să nu faci prostia de a încerca să relaxezi situația cu o glumă sau ceva. În instituțiile publice, orice glumiță are calibrul unei înjurături de mamă. Poate cel mai trist lucru din toată situația asta e că, deși e de departe cel mai antipatic tip de casieriță, e probabil singura cu care îți faci treaba.
2. Casierița pe moarte
E o femeie de parcă-i mama. Îți e într-un fel simpatică. Grasă, tunsă scurt și vopsită într-o nuanță incertă de roșcat, dar jovială. N-are factorul Emetiral, ăla care îți dă greață instant. Îți zîmbește și asta îți dă un sentiment că s-ar putea să nu fie o zi chiar atît de oribilă în instituțiile statului. E genul ăla, care pare vag interesată de problema ta și e preocupată să te ajute. Și chiar te-ar ajuta. Asta dacă n-ar fi ocupată să-i povestească Ginuței de alături cum i-a sărit tensiunea. Te servește imediat,pe bune. Imediat ce ia cîteva pastile, se duce la o colegă să-i verifice cu palma pe frunte dacă are febră, își pune o compresă rece pe cap, se jură că nu mai bea cafea și-apoi ia o pauză de țigară și cafea. Și dacă nu e tensiunea, e stomacul, dacă nu e nici stomacul, ceva tot e. Ai zori-o, că vezi că nu-i chiar pe moarte, dar ai cum fără să pari un om de căcat? Numai să încerci să distragi atenția de la doamna suferindă că-ți și sar colegele ei în cap:„Nu vezi, domnule, că suferă?”
3. Casierița enigmatică
Cel mai probabil o întîlnești acolo unde e și cea mai mare bătaie de cap. La fisc, de exemplu. Știu din proprie experiență. Mă duc o dată pe an să-mi fac declarațiile de drepturi de autor cu o frică de parcă mă duc la colonoscopie. Dar pentru toți e la fel. Te prezinți la fisc cu un teanc de opt kile de formulare completate cum știi tu mai bine. Cînd te vede și o saluți ți-ar răspunde la „bună ziua”, dar n-are timp de nimicuri. În 12 secunde îți verifică, ștampilează și semnează toate actele. Pare eficientă. Dar dacă uiți să bifezi măcar o căsuță, atunci ai belit-o. Ți le trîntește în față și te trage pe dreapta pînă le rescrii, ca pe un copil care nu și-a făcut tema bine la caligrafie. Într-un final, după ce completezi încă 20 de pagini de formular, începe distracția. Nu-ți spune nimic altceva decît: „Etajul patru, camera 402”. Tu ești confuz: „Ce să fac acolo?”. „Etajul 4, camera 402!!”, îți ordonă ea, ridicîndu-și vocea. La etajul 4, camera 402 e clona ei. Doamna de acolo îți pune alte 19 ștampile pe foi și, cînd crezi c-ai scăpat, pe ultima pagină găsește ceva care o zgîndără: „Deci n-aveți nici un PFA. Păi, ce n-ați spus așa domnule? Etajul 6, camera 623”. Dacă la precedenta casieriță, experiența era una simbolistă, aici clar te simți ca-n romanele lui Kafka.
Exclusiv online
11 vizualizări
