Facebook-ul e un loc frumos. Mai vezi un clip cu o pisică amuzantă, își mai pune o pisi o poză în care-i mijesc formele labiilor pe sub chiloți. Socializare pe model 2014. Dar, ca în orice loc în care oamenii se adună ca smegma, încep să apară clișee. Aceleași fraze, spuse parcă de același prost, care-și schimbă de fiecare dată numele și fața.
1) Puie Monta – Frază mai canceroasă nu există pe tot Internetul. E un fel de „muie ponta“, dar s-au inversat primele litere pentru că utilizatorii sînt oameni simțiți și nu vor să spună „muie“ în public. V-ați prins? Și cum, n-ați rîs? N-a fost destul de amuzant pentru voi? Păi, suie, mnobilor! Fraza a devenit un fel de mantră de recunoaștere între ei și un bătut pe spate între eroi ai patriei care se simt temerari opunîndu-i-se lui Ponta pe Internet. De parcă ar exista vreun fan Ponta pe Internet. Dacă vă întrebați de ce „puie monta“ bate lejer celelalte glume antipatice ale perioadei, e din cauză că n-am scăpat de el. Pînă la turul următor n-om mai vedea buline cu Macovei și aceeași glumă cu morții din Teleorman. Dar mantra cu „puie monta“ o să mai facă metastază pe Internet vreo două săptămîni. N-ați scăpat.
2) Morții din Teleorman – Ha-haha, ce tare! În Teleorman, Dragnea a făcut un fel de Walking Dead! E amuzant pentru că e real sau ceva! Dar la fel ca toate glumele răsuflate, asta cu morții din Teleorman a expirat prin 2012, la al 1.500-lea text de pe Times New Roman bazat doar pe gluma asta. Ăsta e circuitul glumei în natură. Întîi e amuzantă, apoi TNR o mulge cîțiva ani încercînd să trăiască din ea, că alta n-are, după care, în final, o face și Mîndruță pentru că e antihazul care stinge lumina peste umor. Cam cît poți să bați un cal mort pînă cînd se uniformizează cu pămîntul? Nu știm nici noi, dar sîntem siguri că la următoarele alegeri iar o să vedem aceleași glume cu morții din Teleorman la cei mai nesărați oameni de pe Internet, care încearcă să simuleze umorul în public.
3) Campania Monicăi Macovei – Dacă aș avea cîte un leu pentru fiecare hipster cu literă-n bulină la poza de profil care mi-a ajuns în feed în ultimul timp, m-aș opri din scris textul ăsta ca să mă duc să mă plimb cu elicopterul personal. Genul ăla de oameni care cheltuiesc mai mult decît produc în slujba lor entry level în corporație, își suplimentează veniturile de la părinți, habar n-au cît costă o pîine, n-au televizor – și se laudă cu asta – și pînă acum o lună nu știau nimic de politică. Dar au înțeles tot ce le trebuie de la pisica Dubi și trebuie să împărtășească și cu noi, plebeii de rînd, înțelegerea lor adîncă. Dar în principal pozele de profil cu litere în buline colorate.
