Caţavencii

Top 3 locuri proaste în care să bei o cafea și să citești un ziar

Uneori, om fiind, ai chef să bei o cafea și să citești un ziar. Chiar și ăsta de la tine din mînă e, uneori, un ziar. Cînd nu e un link de pe Facebook. Dar link-urile nu au suflet. Nu poți să le miroși. Să le pipăi și să urli „Este!”. N-au același farmec. De-aia, dacă citești textul ăsta pe calculator, tabletă sau telefon, ești net inferior unui om care are ziarul în mînă fizic, pentru că se respectă. Nu toate locurile sînt însă bune pentru băut o cafea și citit un ziar. Unele chiar sînt total nepotrivite.

La o saună udă din Nepal – Dacă te afli într-o saună udă din Nepal, ți-ai ales foarte prost locul în care să bei o cafea și să citești un ziar. În primul rînd, nu poți citi nimic, pentru că sînt foarte mulți aburi. Pe deasupra, de la aburi, sigur ți se înmoaie ziarul și curge cerneala de pe el și te murdărești pe mîini, dar, mai ales, nu mai poți citi. Și nici cafea nu poți să bei pentru că e foarte cald. Pe deasupra, s-ar putea să dai cafea pe tine de la cutremure.

La Oana Zăvoranu acasă – E super-greu să bei o cafea și să citești un ziar la Oana Zăvoranu acasă. În primul rînd că, printre puseuri de tremurat și zbierat, pacienta sigur o să îți smulgă ziarul din mînă, să vadă ce mai scrie despre ea. Și dacă găsește, vai de tine. Că o să înceapă să se dea cu capul de un dulap și să răcnească încercînd să-și mănînce pumnul, complet bulversată de ce scrie, orice ar scrie. Pentru că sînt minciuni de la dușmani. Iar dacă nu scrie nimic despre ea în ziar, va fi și mai rău. Nu vrei să știi cum face Oana Zăvoranu cînd se simte ignorată. Iar cafeaua va trebui să o bei fără zahăr că, dacă-l vede, îl confundă cu alte lucruri și-l trage pe nas.

În redacția realitatea.net – E fizic imposibil să te relaxezi acolo, printre troglodiți care pot face spume la gură și să muște în orice moment. Și nici dacă ai vrea să citești ziarul așa, nerelaxat, n-ai nici o șansă. Pentru că ți-l vor fura și se vor bate pe el pînă va ajunge bucăți, apoi vor folosi bucățile ca să încropească știri, lipindu-le cu cuvinte din vocabularul lor limitat, ca „șoc”, „bombă”, „incredibil” și „uluitor”. Și nici cu cafeaua nu vei avea prea multe șanse. Ți-o vor fura ca să facă gargară cu anusul, că așa au aflat ei, din surse credibile, că se previne cancerul.

Exit mobile version