Probabil că printre voi, cititorii serioşi ai acestei reviste, oameni cu fibră morală care cred că România poate fi o ţară mai bună şi care înţeleg că schimbarea începe cu noi înşine, sînt şi lepre ca mine care umblă ca nişte blatişti nenorociţi pe orice mijloc de transport în comun. Sigur, ca blatist, mi s-a întîmplat de multe ori să fiu prins şi amendat pe loc pentru asta. Partea mişto e că, statistic, blatismul e un fel de ruletă pe invers. Dacă scapi 37 de curse fără amendă, eşti pe zero la prima suprataxă de 50 de lei achitată. Deci deocamdată simt că n-am pierdut. Totuşi, pentru situaţia în care simţiţi că pierdeţi bani dacă mai mergeţi pe şestache, iată cele trei metode prin care puteţi scăpa de controlori (care nu funcţionează):
1) Vorbitul în într-o limbă străină – Toată lumea a încercat cel puţin o dată vrăjeala asta în care, cînd vine controlorul să-ţi ceară biletul, te faci că nu pricepi despre ce vorbeşte şi o dai pe „I no speak romanian“. E atît de fumată mişcarea asta, încît controlorii nici nu se mai obosesc să demonstreze că eşti un idiot pentru că încerci asta, fiindcă te-au auzit adineauri zicînd „Băga-mi-aş!“ şi ai un accent englezesc à la Crin Antonescu. Te amendează oricum în ce limbă vrei tu. Singura soluţie pentru asta e să înveţi altă limbă decît cele de circulaţie internaţională, atît de accesibile poligloţilor taxatori. De exemplu, dacă sînteţi mai închişi la ten, puteţi încerca foarte frumos cu un dialect filipinez, prea puţin cunoscut de către controlori. Pentru cei mai albi aş recomanda malteza.
2) Metoda protestatarul Greenpeace – Adică atunci cînd te vezi încolţit din toate părţile, ţi se cer actele şi să cobori din autobuz la prima, tu să alegi să fii protestatar pasiv, de-ăla care se leagă de un stîlp şi nu pleacă de acolo decît săltat de poliţie. De ce nu funcţionează? În primul rînd, ceea ce mulţi oameni uită e că băieţii de la RATB nu au nimic mai bun de făcut. Ăsta e job-ul lor, să se plimbe cu autobuzul şi să taxeze blatiştii. De ce să nu o facă şi cu companie? Pe de altă parte, pînă la punctul în care vine un poliţist pe bune să te amendeze, chiar e destul de mult timp încît să se plictisească unul dintre voi şi să cedeze. Dar, din nou, el e plătit să stea acolo, tu nu.
3) Clasica şpagă – O vezi venind spre tine pe duduie. Ştii că ţi-a stricat ziua, dar eşti prea lipsit de chef ca să te mai pui pe scandal şi nici timp de legat de bară n-ai. Se apropie încet de tine şi deja îţi pregăteşti bancnota de 10 lei pentru şpagă. Dar stai! Din spate mai vin încă două colege şi în faţă mai e unul şi mai zdravăn. Îţi faci un calcul şi vezi că nu mai rentează. Parcă mai degrabă merge o amendă cinstită decît patru şpăgi amărîte. Plus că e foarte greu să dai mită la patru oameni diferiţi fără să baţi la ochi. Trebuie să faci patru strîngeri de mîini cu bancnota palmată şi să ai patru priviri cu subînţeles. Cu o amendă, măcar îţi păstrezi demnitatea.
Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012