1.Monica Tatoiu. În ziua în care o să deschid televizorul și n-o s-o mai văd pe Monica Tatoiu invitată să vorbească despre cultura de rapiță sau despre ascensiunea spectaculoasă a economiei braziliene, o să pun calm mâna pe telefon și-o să sun la RDS ca să reclam că nu mai am semnal, întrucât, cel mai probabil, asta va fi cauza.
Dar nu aici voiam să ajung. Problema Monicăi Tatoiu nu e că apare prea mult și discută subiecte la care nu se pricepe, ne-am obișnuit deja cu asta. Ce mă înspăimântă pe mine e patima pe care o pune în fiecare discuție, faptul că e gata să facă apoplexie din cauză că ceilalți invitați nu sunt de acord cu ea. Și e vorba mai mereu de niște căcaturi. Dar pe fruntea înroșită de furie a Monicăi Tatoiu pulsează permanent o venă care e gata să explodeze, deoarece nu poți avea altă atitudine atunci când discuți despre cum erau filmele în anii ’70.
Cred că ce ne lipsește cel mai mult acum e un expert în Monica Tatoiu, care să ne explice de ce pune femeia asta atât de multă patimă în subiecte complet neutre. Din păcate, știm cu toții cine este acel expert.
2.Gigi Becali. Cel mai mare mister al vremurilor în care trăim este că Gigi Becali nu poartă cu el o sabie atunci când apare la TV. Nu înțeleg. Oare l-au sfătuit niște oameni că, deși se potrivește foarte bine cu imaginea pe care o promovează, un paloș de voievod medieval e totuși prea mult?
Nu-mi amintesc primele apariții TV ale lui Becali, dar sunt sigur că în acea perioadă flutura o sabie pe deasupra capului la talk-show-urile lui Ioanițoaia și o înfigea violent în masă atunci când critica arbitrajul.
O sabie e bună nu doar ca accesoriu sau pentru a-ți indimida rivalii. Marele ei avantaj e că reprezintă o unealtă elegantă cu care poți să îndrepți pe loc caroseria Maybachului, deși, dacă ai tăiat recent brânză cu ea, s-ar putea să ți se murdărească mașina.
3.Dan Puric. Există o categorie de oameni care vorbesc coerent, cu un timbru plăcut, fără pauze, fără poticneli, dozânu-și bine ritmul frazelor și gesticulând expresiv, pentru a potența înțelesul unor cuvinte. Dar cam atât. Scris pe o foaie, discursul lor nu are niciun sens și nu-ți spune nimic. Ba nu, greșesc, el transmite ceva. Te înduioșează, întrucât e înduioșător să te gândești că o persoană care, după scris, pare un adult, stăpânește atât de precar mersul logic al frazelor.
L-am văzut pe Dan Puric zilele astea la cel puțin trei televiziuni diferite, vorbind, în mare parte, despre daci. E incredibil cât de mare e interesul pentru daci dacă emisiunile în care este el invitat sunt urmărite. Cred că nici împăratul Traian, în timpul războaielor din 101-102 și 105-106 nu era la fel de obsedat de daci ca Dan Puric.