Caţavencii

Top 3 semne cu mîna pe care orice șofer adevărat trebuie să știe să le facă

Te-au învățat la școala de șoferi că, atunci cînd schimbi direcția de mers, trebuie să semnalizezi. Degeaba, oricum n-ai făcut asta niciodată. Ce-ar fi trebuit să te învețe e limbajul codat, super-secret, al oamenilor care dau din mîini la volan. Toată lumea îl știe, așa c-ai face bine să-l înveți pînă nu e prea tîrziu.

Mişcarea rapidă pe orizontală a mîinii drepte, ca și cum ai goni o muscă invizibilă sau ai vrea să scapi de un miros îngrozitor – Semnificație: bagă-te, săracule! Te-a mîncat în cur să ieși de pe-o străduță lăturalnică sau să vrei să schimbi banda. Îmi faci scîrbă. Din cauza șoferilor de căcat ca tine nu putem s-avem lucruri frumoase. Totuși, eu sînt un boier printre oamenii cu covrigul în mînă. Șoseaua e împărăția mea și eu, ca domnitor nemilos, dar generos, îți permit să te bagi pe ea. Deci bagă-te, săracule, și spune-le și altora despre generozitatea mea ieșită din comun.

Palma deschisă ridicată în aer deasupra volanului – Semnificație: mersi, boss! Ești un prinț printre oameni. M-ai ajutat cînd eram la ananghie și poate într-o zi am să te ajut și eu. Poate chiar nu văzusem că-i radar după colț. Poate m-ai prins într-o poziție nefirească pe banda a doua. Poate te-ai oprit și m-ai lăsat să trec pentru că ți-ai dat seama că nu încăpem amîndoi unul pe lîngă altul. Oricum ar fi, mersi! Acum, nu te mai umfla atîta în pene, că oricum m-aș fi descurcat cumva și fără ajutorul tău. Amărășteanule! Cît de fraier să fii să lași pe cineva să se bage în fața ta? Te compătimesc. Din cauza ta se circulă cum se circulă.

Mîna strînsă în pumn, fluturată pe geam cu degetul mijlociu ridicat – Semnificație: bravo! Abilitățile tale deosebite de șofer merită o răsplată pe măsură. M-ai depășit pe linia de tramvai, după care mi-ai tăiat calea în fața refugiului de tramvai. Mi-ai dat flash-uri la 180 pe autostradă. Ai trecut pe roșu ca Germania prin Polonia. Ai tăiat trei benzi fără să semnalizezi. Ai oprit în mijlocul străzii. Te felicit! Ești o ființă umană deosebită, tu și toată familia ta. Chiar meriți să primești o mînă. Ia-o. Ia-o și pe cealaltă. Ia-le pe toate. Și dacă vreodată rămîi fără, nu-i nici o problemă, mai avem!

Exit mobile version