Să zicem că ești genul de om căruia nu-i place să stea blocat patru ore pe Autostrada Soarelui. Ești genul de om căruia îi place să stea blocat patru ore pe Valea Prahovei. Îți place natura, îți place să mergi cu cortul, îți place să stai în sînul naturii și să asculți păsărele cîntînd, castori rozînd și păstrăvi clipocind. Nu crede tot ce ți s-a spus: codrul e frate cu românul, însă doar pînă la un punct, punctul acela fiind urșii.
Ursul carpatin – Ursul carpatin e un mamifer mare și blajin care locuiește în pădure, dar asta numai pentru că s-a săturat de vacarmul marilor orașe și a zis s-o ia și el mai lejer, într-un loc unde nu bate Internetul wi-fi și nu trebuie să completeze rapoarte trimestriale. Cel mai mare pericol cînd te întîlnești cu ursul nu e că o să te mănînce – deși și asta e mereu o posibilitate –, cel mai mare pericol e că o să rîdă de tine. “Uite-l și pe idiotul ăsta cum face pe mortul. Unde te crezi, băi, în desene animate? Am să-ți răvășesc organele interne, după care am să mă cac în capul tău, doar pentru că mi-ai insultat inteligența.”
Ursul cuțitar – Ceva mai sedentar decît ursul carpatin, ursul cuțitar stă pe lîngă rîuri și pîrîuri, unde poate să-și bage pepenele și berea la rece. O caracteristică specială e faptul că, spre deosebire de ceilalți urși, care fac “Mor”, ursul cuțitar face “Mor, să moară mama!”. Atîta timp cît nu-l scoți din manelele lui ursărești și nu faci greșeala să te iei de etnia lui ursărească, ursul cuțitar își vede de treaba lui. Altfel s-ar putea să-ți taie cauciucurile de la mașină și să-ți sustragă toate lucrurile de valoare.
Ursul șpăgar – Face parte din vechea gardă de urși. Nu vrea să te mănînce, dar nici nu poate să te lase să treci așa, ca Vodă prin lobodă. Nu ți-o cere de la obraz, dar ar vrea și el o atenție, un mizilic, poate un cartuș de țigări, poate un pachet de cafea, să-l omenești și pe el, c-a muncit o viață întreagă în pădurile alea și nici măcar un mulțumesc n-a primit de la organele statului, în afară de Crucea aia a României pe care a primit-o de la Iohannis, la fel ca și toți ceilalți locuitori ai României. Nu-i răni senimentele, stai cinci minute și pleacă urechea și la poveștile lui de Moș Martin – oricum, pe vremea lui Ceaușescu era mult mai bine.