1. Ţăranca „trei la zece mii“, apoi „patru la zece mii“. E ţăranca venită din împrejurimile Bucureştiului care vinde legături de ceapă, morcovi, păstîrnac, pătrunjel şi munţi de salată. Şi cîte o pereche de ciorapi de lînă croşetaţi de mînuţele ei bătrîne. Te agaţă cu privirea din zare. O auzi „Hai, mamă, trei la zece mii“, şi bălăngăne nişte legături de ceapă în mînă cum legăna un actor din Emmanuelle 2 racheta de tenis.
Cînd ajungi în dreptul ei, tirul se înteţeşte: „Uite, mamă, păstîrnac pentru supiţă, patru la zece mii!“. Apoi te îndepărtezi şi oferta creşte în urma ta odată cu fiecare pas pe care-l faci: „Cinci la zece mii, şase la zece mii, zece la zece mii…“, pînă ajunge să se suprapună cu strigătele altei vînzătoare care te ia de proaspăt cu „trei la zece mii“. Mamaie, mă jefuieşti, alături se strigă „Zece la zece mii“!
2. Sibianul ţigan cu pastrama fiartă-n geam. Au înflorit cărnurile „de la sibieni“ prin toate cartierele Bucureştiului. Că n-au aditivi, E-uri, conservanţi. Şi probabil că n-or avea. În schimb, la o privire sumară, prezintă: muscă moartă, vierme şi, de ce nu, că-i natural, căcat. Asta din pricina faptului că sînt ţinute în căldură cu zilele. Aaa, scuze, nu doar din cauza asta. Mai e şi faptul că mănuşii de plastic de unică folosinţă îi sînt date şi alte munci, cum ar fi luatul banilor şi datul restului. Ce să-i faci, nu-s bani să angajezi mai multe mănuşi! Nu vă mai spun că nu-s bani nici de angajat mănuşa care să-i ducă sibianului sîngeretele la veceu…
3. Comerciantul de peşte. Vine cîte unul cu o Dacia cu portbagajul plin de peşte: crap cu miros de mîl şi, mai nou, de benzină şi GPL. Se aşază demn lîngă maşină şi prostimea se îmbulzeşte. Se lovesc oamenii peste labe, se calcă pe picioare. Ăla, vînzătorul, e atît de demn că abia dacă se umileşte strîngînd banii. În juma’ de oră a vîndut tot, se urcă în maşină şi pleacă. Probabil se opreşte două străzi mai încolo şi rîde pînă-i dau lacrimile.