Caţavencii

Top 5 viruși românești

Virusul Mihail Neamțu: v-a infectat computerul cînd ați lăsat un prieten să umble pe site-uri cu porn extrem de dubios (da, știm, întotdeauna e „un prieten”. Mai ales cînd sînteți singur acasă). Ce face: indiferent de ce site ați vrea să accesați, veți fi redirectați către un clip în care două femei se bat peste funduleț cu funia de usturoi . Întîmplător, amîndouă seamănă cu Monica Macovei.

► Virusul Crin Antonescu: ză mazăr en ză fazăr of ză romeinien…În fine, e apocaliptic: vă trece computerul în Sleep mode.

Virușii Troian Băsescu: vă înregistrează conversațiile purtate pe Internet. De obicei, aceștia stau ascunși în folderul „Servicii” și sînt fișiere cu extensii de tip .sri, .sie sau, în cazul variantelor predecembriste, .îps

Virusul BOR: un scareware foarte popular, mai ales în mediul online rural. La fe ca și scrisoarea nigeriană, vă umple ecranul cu sute de ferestre care vă promit viață veșnică de milionar în schimbul unor donații de zeci/sute/mii de euro. Nu e o problemă dacă nu donați personal. Se ocupă statul pentru voi.

Virusul Corneliu Vadim Tudor: un nutware care vă schimbă constant wallpaper-ul cu poza lui Napoleon călare pe Ducipal. Se supără foc dacă o ștergeți. Dă boxele la maximum și urlă din ele „e o poză originală, cu autograf!” Monitorul începe să facă spume în colțurile ecranului. Luați un șervețel (v-au rămas destule de la virusul Mihail Neamțu) și curățați cu grijă.

Exit mobile version