Aidoma elevului Bulă, care se fudulea în recreaţie halind tartine cu icre negre în faţa colegilor, pînă s-a descoperit că bobiţele erau în realitate ochişori de hamsii, Băsescu lasă impresia că tricoul său de campanie ar fi înmuiat în azurul mărilor, deşi mesajul subliminal nu-i altceva decît o reflecţie tîrzie şi nostalgică în „nadirul latent“ al băieţilor cu ochi albaştri.
Săpînd cu delicateţe în biografia suspendatului, istoricul Marius Oprea demonstrează fără tăgadă că toată gingirica fostei Securităţi care s-a frecat de maieul marinarului înainte de ’89 a făcut un salt pe scara evoluţiei, înnobilată cu trese de generali la Cotroceni şi cu reflexe de rechini pe piaţa liberă.
Marcaţi încă din şcoală de biografia romanţată a lui Ştefan cel Mare, am devenit îngăduitori cu degraba vărsătorilor de sînge nevinovat şi cu opinteala voievozilor muieratici, ca să nu mai vorbim de liota copiilor din flori făcuţi cu năbădăioasa Securitate, cărora machitorul naţional le-a dat liber la microfoane, profitînd de faptul că, mai nou, coana Europa pare un soi de ABS, adică-i a bătrînă şi surdă, iar Bruxelles-ul obişnuieşte să-şi dea singur cu Barroso-n testicule.
Ar fi de ajuns ca liderilor europeni să li se traducă doar cîteva pagini vomiturgice din Adevărata faţă a lui Traian Băsescu ca să-i apuce greaţa şi să-şi bage degetele pe gît, să expectoreze gugumănia cu lovitura de stat organizată împotriva dalbului preşedinte al României.
Din mormîntul memoriei noastre, arheologul Marius Oprea scoate la suprafaţă, iacătă, topaze şi safire:
„Pînă la întîmplările pe care le vom descrie mai jos, şi care aveau să-i tulbure din nou curba lină, dar decisă a ascensiunii sale, Traian Băsescu a găsit cu cale să provoace chiar el însuşi atacuri politice pe tema Securităţii. De pildă, în 25 aprilie 2000, Teodor Meleşcanu, pe atunci preşedinte al Alianţei pentru România, a fost acuzat de Băsescu tocmai din această direcţie: «Sub aparenţa zîmbetului liniştit, Meleşcanu încearcă să aducă fosta Securitate în zona de decizie politică. (…) Singura soluţie pentru îndepărtarea din viaţa politică a unor indivizi de teapa lui Meleşcanu este aplicarea Legii privind accesul la dosarele fostei Securităţi». În replică, Meleşcanu i-a răspuns lui Băsescu că nu se lasă impresionat de ameninţările lui, deoarece «nu va avea timp să şi le pună în practică după ce efectele Legii Ticu se vor face simţite». Probabil fiecare ştia sau bănuia cîte ceva despre celălalt, dar cum se va dovedi, timpul l-a contrazis pe domnul Meleşcanu“.
Nu timpul l-a contrazis, domnule Oprea, ci Băsescu însuşi, care l-a numit pe Teodor Meleşcanu, anul acesta, şeful Serviciului de Informaţii Externe.
Lovită de blestemul voievozilor mioritici, zadarnic încearcă aripa suspendată a intelighenţiei româneşti să-l spele cu aghiasmă neîncepută şi să îl frece cu busuioc: dacul Băsescu miroase de la o poştă a cuman.