Nu trebuie să iei un milion de dolari de la un singur om ca să devii bogat, ci cîte un dolar de la un milion de oameni.
Și-acum, să vă povestesc cum cei de la BCR trag de dolarul din mîna mea, iar eu îi rog să-mi spună pentru ce trebuie să-l dau, căci, nu-i așa, parcă l-aș da, însă vreau să știu pentru ce.
Știți acele mesaje primite pe telefon de la bancă: pînă pe data de… trebuie să aduceți asigurarea de locuință.
Corect, pregătesc cele două asigurări: una obișnuită, una specială. Una obligatorie, prin lege, alta opțională, dar obligatorie pentru că apartamentul este încă al băncii. Una este o asigurare pentru dezastre naturale (aici intrînd probabil și viitoarele guvernări) pentru suma de 20.000 de euro despăgubire, cealaltă pentru valoarea totală a apartamentului în momentul achiziționării. Această a doua asigurare, opțională, care e obligatorie, cum ziceam, se numește Garant Amplus. Apartamentul este achiziționat la finalul lui 2006, cînd prețul locuințelor se cocoța asemenea celui mai aventuros alpinist pe vîrful bulei imobiliare.
Iată faptele
Mă prezint cu cele două asigurări la data stabilită de mesajul primit pe telefon de la domnul BCR.
– Aa, păi s-a schimbat. La asigurarea asta Garant Amplus trebuie asigurată altă sumă: suma la care a fost evaluată locuința.
– Care e suma asta?
– 63.385 de euro.
– Doamnă, am luat apartamentul cu 56.500 de euro.
– Da, deci trebuie să faceți o altă asigurae, și pentru diferență.
Și doamna de la BCR îmi întinde o bucățică de hîrtie de cîțiva centimetri pătrați pe care scrie 63.385 EUR.
– Dar de ce anul trecut am asigurat acea sumă, iar anul acesta e suma asta?
– S-a schimbat.
– Ce?
45 de minute a căutat doamna în calculator. Nimic.
Am respirat amplu, cu serenitatea yoghinului începător confruntat cu absurdul vieții.
Logica și birocrația bancară
nu merg mînă-n mînă. Ba aș zice că nici nu prea își vorbesc. Naiba știe de la ce s-or fi luat. Am pus următoarele întrebări: care este baza legală în virtutea căreia mi se cere asigurarea pe această nouă/veche evaluare? E „ceva” venit de la BNR sau e de la BCR? Cum se face, dacă evaluarea de 63.000 de euro e din 2006, că am reușit să cumpăr atît de ieftin? Dar e evaluarea de atunci sau de acum? De ce abia acum, după opt ani, banca cere asigurare pe prețul de evaluare, iar nu pe cel de tranzacționare?
Parcă îi puneam întrebările acestea lui Iohannis. Dar nici măcar „Ghinion” nu mi-a zis doamna.
Ne-am despărțit amical în acea zi. Doamna îmi zice să le depun așa, că poate îmi sînt primite. Eu îi zic că revin a doua zi, să stăm la bîrfe mai aplicat, dar să se pregătească și ea puțin, că e aiurea să vorbești singur.
Primesc un răspuns sec
a doua zi. Doamna îmi spune că a primit un răspuns din Centrală. Super: mai întîi îmi dau mesaje cu unu’ BCR, acum îmi vorbește Centrala. Centrala mi-a transmis că trebuie să asigur suma cea mare, de 63.000 de euro. Îi zic doamnei:
– Transmiteți-i Centralei că vreau un act care să arate că trebuie să plătesc asigurarea pentru suma asta.
Doamna se uită la mine rugătoare, semn că nu poate să deranjeze Centrala cu orice căcat de cerere. Mai caută vreo jumătate de oră prin calculator.
– Doamnă, fiți atentă cum facem: eu vă las asigurările aici și dumneavoastră îmi dați o foaie cum că le-ați primit. Iar apoi, mă gîndesc, pentru că nu sînt OK, o să-mi dați o înștiințare că nu sînt OK, iar pe acea înștiințare trebuie să fie trecut și un motiv. Ce ziceți de asta?
– Păi, n-am ce foaie să vă dau.
– Și eu ce dovadă am că v-am adus asigurările? O să cer înregistrarea camerelor de pe pereți?…
Doamna se uită neputincioasă la mine.
– O să trimit din nou în Centrală asigurările și-o să cer un răspuns mai amănunțit.
– Vă rog, îi zic.
Mă ridic să plec.
– Apropo, doamnă, Kafka ce zice?
– Cine?
– O zi bună.
Acum aștept să văd ce zice Centrala.
Apropo, doamna cu care am vorbit e adjuncta directoarei de sucursală, care era în concediu.