Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Toți consilierii președintelui de partid

Zoom Toți consilierii președintelui de partid

Cristian Păun este prodecan al Facultății de Relații Internaționale din cadrul ASE. Și mai este, de ani buni, unul dintre consilierii economici ai lui Ludovic Orban. Acel consilier pe probleme economice care, din când în când, mai are câte o ieșire pe tema salariului minim în care prevede apocalipsa. Din 2014 încoace, Cristian Păun ne tot spune că o creștere a salariului minim – orice creștere – nu va face decât să ducă la închiderea de fabrici ale „investitorilor străini“, la creșterea șomajului, la prăbușirea economiei. A fost nevoie de șase ani și de venirea la putere a PNL pentru ca șomajul să crească de zece ori, economia să se ducă în cap și mulți investitori să-și închidă afacerile, numai că nu ăia mari, străinii, ci ăia mici și amărâți, de pe la noi. Am fi însă nedrepți să nu spunem că toate astea s-au întâmplat din cauza a fix două boli extrem de grave: gripa provocată de SARS-CoV-2 și Florin Cîțu. Adică nici măcar de data asta n-a fost de vină salariul minim.

Dintre cei trei consilieri economici pe care-i tot vehiculează în ultima vreme, Orban a reușit să-și recompenseze cum se cuvine doi: Tase Stamule, care e și în cabinetul premierului, și în CA al Loteriei Române, drept răsplată pentru agresivitatea spumegândă pe care o manifestă pe la TV, și Bogdan Glăvan, despre care scriam săptămâna trecută că a ajuns, de când i-a venit consiliatul la putere, să câștige în două luni de la Fondul de Contragarantare și de la Loteria Română cât a câștigat în tot anul 2019.

Ei bine, ar fi fost păcat ca al treilea sfătuitor economic al președintelui PNL, marele economist de talie mondială Cristian Păun, să rămână nerecompensat. Așa că, una-două, PNL-ul l-a băgat pe Păun în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Și nu doar că l-a băgat în CA al FNGCIMM, ci l-a făcut direct președinte al acestui Consiliu de Administrație.

FNGCIMM este o instituție financiară nebancară (IFN) al cărei unic acționar este statul român, prin Ministerul de Finanțe.

În CA al FNGCIMM mai este membru și Ovidiu Silaghi, fostul ministru al Transporturilor care a dispărut din politică în urma unui dosar-făcătură al DNA cu sprijinul lui Nelu Iordache, precum tot în același CA și-a găsit loc și Radu Stroe, fostul ministru al Internelor din cabinetele Tăriceanu și Ponta, care a fost nevoit să demisioneze după accidentul aviatic din Apuseni, din 2014.

FNGCIMM etse instituția prin care sedesfășoară programe precum Prima Casă, Startup Nation sau IMM Invest. IMM Invest, lansat în contextul pandemiei de COVID-19, presupune garantarea de către stat a creditelor acordate de bănci IMM-urilor afectate de criza medicală, până la un plafon total de 15 miliarde de lei. Numai că IMM Invest a pornit greu și prost, cu un site inoperabil timp de săptămâni. Cristan Păun a găsit rapid problema: unii din IT i-au sabotat programul, pentru că el și Ludovic Orban au militat pentru eliminarea scutirii de impozit pe venit a celor din industria IT.

Evident, pe lângă faptul că este consilierul fidel al lui Orban și că prezice apocalipse care nu au loc, pe Cristian Păun l-a mai recomandat pentru șefia CA al FNGCIMM și faptul că este specialist în IFN-uri, având la activ cel puțin un contract de consultanță cu SC Provident Financial România SA, unul dintre cele mai agresive IFN-uri de pe piață, pe care l-a învățat, de 10.638 de lei, cum să se descurce cu măsurile aplicate sectorului IFN de către hapsânul stat român. Nu-i o sumă mare cea primită de la Provident, mai ales că, în calitate de membru al CA al FNGCIMM, primește, lunar, 12.062 de lei. Cât primește și pentru funcția depreședinte nu ni se mai spune în mod oficial, că doar nu ne-or interesa pe noi sumele reale pe care le încasează sineconsilierii lui Orban…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • „Dumnezeu și-a întors fața înspre români!“ (citat din clasici)

    10 decembrie 2024

    Ai vrea să mă visezi întins pe-o targă la spitalul nouă, c-o sîrmă-n rît, deplin convins că n-o să mă mai fac că plouă. Cu voi la troacă să consimt, […]

  • Lungul drum al beznei către noapte

    9 decembrie 2024

    Rămas fără lumină, fără gaze și fără Internet, profetul magnetic din Izvorani simte pe pielea lui năpraznica ripostă a statului român (dacă nu cumva doamna Cristela a uitat să plătească […]

  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

Iubitori de arta