CATEGORIA DE-A FIREA A PĂREA
Gabriela Firea (primar general al Capitalei): „Deși nu am avut telefoanele, a fost o discuție mai amplă și un context, și nu aș vrea să decupez, pentru că s-ar înțelege altceva.”
CATEGORIA FURAT CA LACRIMA
Robert Negoiță (primarul sectorului 3): „PSD are nevoie de o perioadă de purgatoriu, de purificare, de opoziție… o dezinsecție, o dezinfecție, o ceva.”
CATEGORIA VARA NU-I CA TOAMNA
Traian Băsescu (europarlamentar): „Dacă vrei să cîștigi toamna, vara nu-ți petreci concediul.”
CATEGORIA VITAMINA EU
Ecaterina Andronescu (ministrul Educației): „Eu rămîn Ecaterina Andronescu, indiferent dacă am o funcție sau nu.”
CATEGORIA SUSPECT DE LAUDĂ
Eugen Orlando Teodorovici (ministrul Finanțelor): „Vom continua să oferim cele mai bune guvernări, cei mai buni premieri, cei mai buni primari, parlamentari și, de ce nu, cel mai bun președinte al României!”
