Pădurea de la Scroviștea care înconjoară locuința temporară a lui Traian Băsescu
e plină de căprioare, mistreți, vulpi și arici. Lor li se adaugă gușterii de la SPP. E o pădure renumită pentru sălbăticia sa, ca de altfel și fostul președinte. Nicăieri nu auzi mai multe păsărele ciripind, niciunde nu vezi mai mulți sticleți tupilîndu-se după copaci. Vizuina lupului de mare se află în inima desișului, departe de ochii și urechile dușmanilor. Ai zice că siguranța fostului șef de stat e rezolvată, dar ai greși. Traian Băsescu e în pericol.
Povestea acestei amenințări începe în vara trecută. Ea implică personaje aflate la vîrful Partidului Național Liberal – dar să nu anticipăm.
Ca să ajungi la Scroviștea, cotești de pe DN1 la stînga, spre Periș. Apoi, după trei kilometri, la o bifurcație în care se vînd mușcate, saci de ciment și răsaduri de roșii olandeze, faci la dreapta, spre Bălteni. Drumul trece printr-o pădure de basm, în care obișnuiau să vîneze Dej, Maurer, Ceaușescu și cîțiva urmași de-ai lor din guvernele PSD. Se povestește că, la goanele din anii ’70, hăitașii răniți la cap erau avansați la excepțional, pe cînd cei atinși doar la picior erau nevoiți să-și aștepte norocul la alte vînători.
Pădurea din dreapta șoselei, cea care ascunde reședința lui Băsescu,
e împrejmuită de un gard de plasă. Pădurea din stînga e lăsată sub protecția braconierilor și a hoților de lemne. Copacii drepți și înalți îți dau senzația că mergi între pereții unei catedrale verzi. O catedrală lungă de doi kilometri și ceva, din care o poți face la dreapta, spre reședința din ascunzișul pădurii.
Pînă vara trecută, pe primul kilometru și jumătate, pînă la poarta cu jandarmi, șoseaua arăta ca Nepalul după seism. Erau cratere în care puteai explora măruntaiele pămîntului și crevase care dădeau la iveală teoria plăcilor tectonice. De la jandarmi încolo, șoseaua era circulabilă și nu mai strica efectul de paradis natural.
Cineva s-a gîndit să asfalteze acel kilometru și jumătate de teren accidentat și, prin luna iulie a anului 2014, au apărut utilajele. Din banii Consiliului Județean Ilfov s-a pus un asfalt frumos, de lungimea potrivită, dar mult mai îngust. Vechea șosea avea șase metri și zece lățime, și atît are și acum pe porțiunea nereasfaltată. Pe porțiunea nou asfaltată, însă, șoseaua are acum doar patru metri treizeci. E mai îngustă, adică, în medie, cu un metru optzeci.
Văzute de sus, din elicopter, cele două zone ale șoselei arată ca o sabie prea subțire intrînd într-o teacă prea largă. Porțiunea nouă nu e completată cu pietriș la nivel, așa încît, dacă scapi cu o roată în afara bitumului, ai de optat între mai multe tipuri de accident. Tot aici, îngustimea radicală a carosabilului face aproape imposibilă trecerea în viteză a unei mașini pe lîngă alta fără distrugerea oglinzilor sau chiar a șoferilor. Practic, ca participant la trafic pe bucata reparată ești constrîns la o statistică periculoasă a coliziunilor frontale și a răsturnărilor în șanț. Accidentele încă neconsumate plutesc în aerul pur al pădurii cu un fatalism hamletian. Capcana săpată în bitum pîndește acum la drumul mare, iar între prezumtivele victime riverane stă azi un fost președinte.
Zi de zi, ceas de ceas, oricînd dorința de a vorbi la B1 îl pune pe drumuri,
Traian Băsescu e în pericol. Să nu luăm în calcul Logan-ul cu care – Doamne, ferește! – se poate întoarce acasă, în toiul nopții, beat. Să presupunem că-i e greu să scape de sub pază, dar și așa, o coloană rămîne o coloană. Adică un grup de mașini SPP care gonește fără altă justificare decît păstrarea unor drepturi salariale. Un astfel de grup grăbit, întîmpinat, pe sens opus, de basculanta fără faruri a hoților de lemne, poate duce, în porțiunea radical îngustată, la încheierea unui capitol de istorie contemporană.
Am avut această revelație la umbra carpenilor înalți, pe cînd încercam să-mi scot mașina din lăstărișul proaspăt, după ce-i făcusem loc unei dubițe de pe contrasens, care căra rame de termopan cu graba unei ambulanțe. Mi l-am imaginat atunci pe Traian Băsescu la știrile de seară, în cadre încărcate de sirene și de SMURD, cu biografia derulată pe crawler-e și cu destinul frînt de un microbuz.
Ca să înțeleg de unde pornește atentatul, am făcut repede un calcul. Diferența de lățime între cele două porţiuni e de un metru optzeci. Pe o lungime de un kilometru jumate, asta înseamnă o suprafață de 2.700 de metri pătrați. Dacă punem metrul pătrat de asfalt la 15-20 de euro plus TVA, adică un minim al mediei la care se fac drumurile comunale, obținem ceva între 40.500 și 54.000 de euro plus TVA. Cam atît și-a tras asfaltatorul din lucrare îngustînd șoseaua. Adică un Mercedes C-Klasse cu piele și xenon, un Audi A6 la preț de listă sau chiar un BMW seria 5 cu motor mai mic.
Ajuns în acest punct al calculelor,
înclin să cred că n-a vrut nimeni să-i provoace un accident lui Traian Băsescu. Cineva a vrut o mașină și atîta tot.
– Dar cine? – l-am întrebat pe unul din capii PNL.
Iar Marian Petrache, președinte pe Ilfov al partidului și președinte al Consiliului Județean Ilfov, mi-a răspuns:
– Hai, dom’le, fii serios, că n-a furat nimeni acolo! Drumu’ l-am făcut eu cu firma Consiliului Județean! Ce să facă oamenii dacă au fost utilajele mai înguste?
Uite că știm și prin ce garaje să căutăm.