Manipulare grosolană din partea presei! Președintele a precizat în această dimineață că numărul protestatarilor din Piața Universității a fost umflat de mass media, majoritatea manifestanților fiind de fapt oameni de zăpadă făcuți peste noapte de jurnaliștii avizi de senzațional. “Am văzut cu ochii mei ziariști de la unele televiziuni cum rostogoleau bulgări de zăpadă prin fața Teatrului Național. Nu e posibil așa ceva. Credeți că o să țină mult minciuna voastră? Mâine poimâine se încălzește vremea și vi se topesc toți participanții la miting”, a tunat președintele.
Băsescu a mai spus că revendicările manifestanților sunt halucinante și i-a îndemnat pe jurnaliștii onești să nu mai promoveze tot felul de scandări care n-au nimic în comun cu realitatea: “Pe undeva, e normal ca un protestatar să trăiască din salariul minim pe economie. E om de zăpadă, ce-i trebuie lui bani? Ca masă antropomorfă de apă în stare solidă, are nevoie cel mult de un frigider răcoros.”
Președintele nu i-a uitat nici pe oamenii de zăpadă din cadrul armatei, care s-au alăturat zilele trecute protestelor din Piața Universității.
„Nu-mi vine să cred la ce se pretează acești indivizi de zăpadă. Țin să vă amintesc că sunt niște tineri înalți ca bradul de Crăciun. Ar trebui să aibă puțină demnitate și să nu se amestece prin Piața Universității cu tot felul de Nea Caisă. Am înțeles că vor și ei bani, dar cine nu vrea? Vorba aia: Mănânci, calule, omăt? Trebuie să înțeleagă că bugetul este limitat, deoarece în vistieria națională nu ninge cu bani. Dar, mă rog, să nu vorbim de sanie în casa spânzuratului.”
