Fostul ministru de interne Traian Igaș critică în termeni duri cumpărarea avioanelor F 16 de către statul român.
”Nu pricep de unde atâta nevoie de avioane de vânătoare. Piloții pot lupta la fel de bine și de pe curse de linie. Oare acești îmbuibați din aviație chiar au nevoie de avion personal pentru a doborî un inamic?” se întreabă Traian Igaș, convins că statul cheltuie sume exorbitante doar pentru a le asigura tot confortul bugetarilor din armată.
Igaș susține că piloții români de vânătoare ar trebui să zboare doar cu avioane de linie, pentru care ar urma să-și cumpere singuri bilet, așa cum fac toți românii. ”Dacă au nevoie să lupte deasupra Irakului, n-au decât să-și ia bilet la o cursă care trece pe acolo. Când ajunge avionul în dreptul teatrului de operațiuni, pilotul deschide un geam și trage. Dacă e bun, doboară avioane inamice și de-acolo. Dacă nu, asta e, și-a greșit vocația. Un avion personal din care să lupte împotriva cotropitorilor nu-l ajută cu nimic.”
