Cînd a scos Traian T. Coșovei revista Vești proaste, împreună cu Dan Goanță, săptămînalele încă se vindeau bine. După cum o arăta și numele, publicația patronată de Coșovei & Goanță se ocupa numai de știri nasoale. Iar comentariile care apăreau în revistă trăiau tot din asemenea știri, însosate în umor negru.
Cum veștile proaste abundau, nu era nici o temere că hebdomadarul ar fi putut ajunge în criză de subiecte. Doar că cititorii nu se înghesuiau să-l cumpere. Poate și din pricină că erau asaltați zilnic de știri care le tăiau optimismul chiar și celor care așteptau viitorul cu o încredere greu de zdruncinat.
Altfel, revista era bine scrisă și nu producea știri false, spre deosebire de alte săptămînale. Poate că pînă la urmă, grație reclamei din gură în gură, Vești proaste ar fi avut o soartă mai bună, dar cum veniturile din vînzări erau mai mici decît cheltuielile, Traian și Goanță au închis-o după cîteva numere.
După scurta lui experiență de patron de presă, Traian T. mi-a spus că Vești proaste începuse să-i provoace insomnii. De unde să facă rost de bani pentru hîrtie și pentru tipografie și de unde să plătească salariile celor din redacție și sumele datorate colaboratorilor? În ziua cînd el și Dan Goanță au hotărît să-și omoare revista, Traian s-a simțit din nou un om liber.
Nu mult după aceea a început să fie atacat de propriile sale regrete. Poate că se grăbise închizînd publicația! Poate că nu-și pusese la bătaie cele mai îndrăznețe idei pentru a ține Vești proaste în viață! El, care nu avea copii, începuse chiar să se învinovățească de pruncucidere de presă, ceea ce mi se părea exagerat, chiar și din partea unuia cu o imaginație fără egal, cum era Traian. Cîțiva ani mai tîrziu, cînd săptămînalele se închideau pe capete, autorul Ninsorii electrice, îmi spune că la fel ca în poezie, ca optzecist, fusese un precursor și în presa nouăzecistă. Căci, bătrîne, el fusese primul care își asasinase publicația. Nu era chiar așa, l-am zgîndărit. Dispăruseră mai înainte de Vești proaste tot soiul de alte săptămînale, unele culturale, altele cu pretenții strict comerciale.
Traian, nici să n-audă: nu discutăm despre avortonii de presă, reviste ținute la incubator în public, ci despre o idee fără echivalent la noi, care nu-și găsise la timp cititorii. Dar, om cu umor, Traian a admis că cea mai proastă veste pe care o primise atunci în presă fusese cea din partea revistei sale, adică a contabilului care-i spusese că, dacă voia să publice următorul număr, trebuia să vină din nou cu bani de acasă.
