Cu gazul nu e de joacă. Chiar dacă avem o companie de stat, Transgaz, care deține monopolul pe tot ce înseamnă rețeaua de transport, și chiar dacă această companie a fost reformată la sânge, în sensul că Ion Sterian a rămas acolo, de neschimbat mai ceva ca un judecător CCR, ba chiar mai bine plătit, asta nu înseamnă că nu există pericole la care sistemul este expus. Nu se știe niciodată cînd se trezește vreun posesor de găleată și burghiu să își completeze necesarul din centrală, motiv pentru care e nevoie de servicii de pază și protecție. Sistemul trebuie să fie păzit și protejat, no matter the costs. Tocmai de-asta există o sumedenie de contracte pe care Transgaz le semnează cu diverse firme de pază, unde și cînd e cazul, împărțit pe loturi și zone, căci paza e treabă complicată.
Iar la finalul anului trecut a fost cazul. Spre exemplu, a existat un lot 2, unde era nevoie de servicii de intervenție și supraveghere pentru care Transgaz a bugetat, pentru șase luni, suma de 3.553.634 de lei. A fost executată și o licitație, interes maxim, două oferte, iar în final a fost semnat un contract în valoare de 3.438.402 lei cu Ippon Med SRL, firmă de pază din Mediaș, Sibiu. Mai exista încă un lot, desigur, pentru care nu fuseseră alocați decît 1.683.350 de lei. Și pentru lotul ăsta a fost organizată o licitație, tot intensă, cu două oferte, iar contractul a fost cîștigat de Metropolitan Security SRL, pentru 1.626.339 de lei. Desigur, firma e tot din Mediaș, că așa se întâmplă uneori, să se nimerească contractele nu doar corecte, dar și să fie împărțite mai multor firme din localitate, să fie bine, ca să nu fie rău. Evident, nu-s astea singurele contracte de pază, dar o să avem tot anul să vorbim despre această afacere a statului extrem de bine protejată, nu doar de bodyguarji.
