Caţavencii

Tranziția a primit amendă

Ramona Mănescu a câștigat în instanță 4 .000 de euro de la Rise Project, plus cheltuieli de judecată. Instanța nu a contestat cele scrise în anchetele Rise despre fapte, bani, nume, ci legătura dintre Ramona Mănescu, funcțiile pe care le ocupa, și brusca îmbogățire a familiei sale. I-a lovit bogăția ca trenul.

Odată cu știrea asta despre procesul câștigat de Ramona Mănescu, care a circulat peste tot, unii au citit pentru prima dată seria de investigații Rise despre afacerile familiei Mănescu, iar noi, ceilalți, am făcut o recapitulare. Pe această cale îi mulțumim doamnei Mănescu, din bogata familie Mănescu.

Mă gândesc ce-o fi fost în mintea celor trei judecători din complet citind faptele descrise în anchetele Rise: „Între 2004 și 2008, mama, tatăl, mătușa și unchiul Ramonei Mănescu s-au asociat cu vărul nevestei lui Cristian Poteraș (primarul de atunci al sectorului 6) și cu un om de paie al multimilionarului Dragoș Dobrescu și – împreună – au cumpărat drepturi litigioase de la mai multe persoane care așteptau să li se retrocedeze terenuri pe raza sectorului 6.

La puțin timp după ce au făcut aceste achiziții, terenurile, neretrocedate până atunci beneficiarilor de drept, le-au fost «retrocedate» lor.

Câteva luni mai târziu, rudele Ramonei Mănescu, vărul soției lui Poteraș și omul de paie al lui Dragoș Dobrescu au vândut respectivele terenuri pe piața liberă, câștigând, în total, aproximativ 31 de milioane de euro.

Din cele 31 milioane de euro, rudelor Ramonei Mănescu le-au revenit 4,5 milioane de euro“.

Practic, vorbim despre esența retrocedărilor în aceste anchete. Cumpărări de drepturi litigioase, brusc se deblochează totul în instanță, brusc totul merge uns. În jurul fiecărui grup de cumpărători de drepturi litigioase se află niște fii, niște fiice, soți, soții, din politică și care bineînțeles că nu au absolut nici o legătură cu aceste afaceri. Cum nici judecătorii nu știu nimic despre cum se deblochează imediat punerile în proprietate, după cum nici cei de la ANRP nu au vreo legătură cu astfel de grupuri. Sunt sigur că măcar unul dintre judecătorii care au dat sentința împotriva Rise și-a zis: „Al dracului judecător X, îl știu pe fraier, cât și-o fi tras la afacere?“.

Ar trebui să mai strângem vreo 4.000 de euro din donații și să mai dăm un rând la toată lumea: încă o dată cu anchetele, să mai facă o tură.

Pentru niște bani, cred că le înregistrează chiar Ramona, facem un audiobook.

Exit mobile version