De fiecare dată cînd se vorbește despre umorul de proastă calitate, inevitabil discuția ajunge și la Trăsniții. E aproape universal acceptat că oamenii ăia sînt smegma de pe fundul butoiului cu glume proaste. Și toată lumea se miră că ei încă mai există. De ce mai există? Dacă Trăsniții există, asta nu înseamnă că nu există Dumnezeu?
Au ajuns deja la sezonul 12. De 12 ani niște oameni adulți, cu un retard mediu, se prefac la televizor că sînt niște oameni adulți cu un retard sever. În cîțiva ani, maximum trei-patru, o să fac dragoste cu fete care încă nu se născuseră cînd au apărut ăștia pe post. Atît de vechi sînt. Și lumea se miră de ce. Păi, e simplu: fac audiență. De aia vă recomand cu căldură să vă uitați la un episod, ca experiment social. Să vă uitați la oamenii ăia care se dau cu carioca pe dinți, ca să pară că nu-i au, cum fac aceeași glumă cu o confuzie care duce la două femei sinistre ce încearcă să-și smulgă sutienul una celeilalte de gelozie, de 12 ani încoace și de vreo 500 de episoade. Să identificați momentele în care omul căruia îi curge scuipat din gură rîde. Să înțelegeți cine e în jurul vostru atunci cînd, din naivitate, mai aveți impresia că sînteți înconjurați de oameni care înțeleg lucruri. Eu am rezistat la un episod acum cîteva zile. Nu a fost greu pentru că înainte văzusem un episod dintr-o emisiune cu clipuri de pe Internet și unul din Epic Show. Iar genul ăsta de umor e ca violul anal: prima emisiune pe care o vezi e oribilă și dureroasă, dar la a treia deja stai cuminte și înduri. La Epic Show m-am zbătut, am căutat telecomanda. La Trăsniții, sincer, nici n-am plîns.
O regulă standard de marketing al umorului pentru imbecili este aceea că se sugerează, din titlu, că autorii nu sînt normali la cap: O săptămînă dementă, Trăsniții, Un show nebun. E primul nivel la care țața Floarea înțelege umorul. “Ia uită-te la ăla! Bărbat în toată firea, s-a îmbrăcat în femeie. Ha-ha-ha! Ăsta nu e normal la cap! Vino, fă, să vezi comedie, n-o să-ți vină să crezi! E bărbat și se îmbracă în femeie!”
Și așa au făcut carieră în umor Gulie, Rotulă, Mexicanul, Șaibă și Toni Bretoni. Nu, nu m-am obosit să mă uit cum își spun băieții ăștia. Dar sînt sigur că am nimerit aproximativ. Sînt genul de nume pe care le-ar folosi niște trăsniți.
Și oricît rîdem noi de ei, eu am impresia că le merge foarte bine. Se vede că în spatele personajelor Basculă, Turnesol și Grasul se află niște cocalari de succes, după cum rulează tipele din serial. Toate de vreo 40 de anișori, cu fețe de prostituate din Spania pensionate. Care stau acasă și rîd la Rotulă, care dă cu capul de tocul ușii a cincea oară și rămîne șpanchiu. După care se întîlnesc cu el, în persoană, la o terasă de manele din Costinești. Și află că, dacă fac niște cur, pot chiar și ele să joace în comedie! Păi, nu merită să faci niște cur și să devii actriță? E chiar o propunere dementă! Oamenii ăștia nu sînt normali, sînt trăsniți!