Un tren cu o mie și unu de vagoane gonește de șapte ani printr-un peisaj înghețat, într-un tur al lumii repetat la nesfîrșit. În el, ca pe o modernă Arcă a lui Noe, călătoresc împreună supraviețuitorii calamității de proporții biblice, versiunea 2.0, drastica schimbare climatică ce-a adus pe Pămînt o iarnă veșnică cu temperaturi de -120°C. Noul Noe e Wilford, invizibilul miliardar inventator al proiectului salvator care comunică cu restul lumii doar prin purtătoarea sa de cuvînt / șef de tren / announcer la stația radio oficială a Intercity-ului fără stații Snowpiercer, statul cu cetățeni-pasageri organizat ierarhic pe clase de confort și sociale, similar unui vas de croazieră, în ordine inversă de la locomotivă: clasa întîi, bogătanii acționari la construirea trenului, turiști de plăcere în condiții de lux, clasa a doua, personalul TESA, managerii de departamente, intelectualitatea folositoare, soldații care păstrează ordinea sistemului, și lumea a treia, pălmașii muncitori în toate sectoarele de întreținere a vieții în interior, la schimb cu locul la bord care i-a salvat de la moarte. O ultimă categorie, Coada, cei 400 de săraci îmbarcați prin efracție, fără bilet, în containerele de marfă de la sfîrșitul trenului, supraviețuiește la limită într-un lagăr întunecat în care se mănîncă șobolani și se plănuiesc revoluții, cu speranța de evadare spre vagoanele din față.
Ocazia asta apare cînd, promovat din mahalaua infectă direct în apartamentele protipendadei, pe post de detectiv al unor crime nerezolvate, capul rebelilor din Coadă conduce o investigație în care îl interesează mai puțin descoperirea identității ucigașului și mai mult observarea atentă a organizării lucrurilor, pentru pregătirea corespunzătoare a revoltei și a momentului cînd vor ajunge ei la putere. În locul dictaturii bazate pe privilegii a lui Wilford, răsculații își doresc o societate socialistă, o cooperativă de control colectiv al resurselor cu drepturi egale și aceleași rații alimentare pentru toți.
La o abordare logică, ideea conceptului Snowpiercer e complet greșită. Un tren ca ultimă variantă de salvare? De ce nu un oraș subteran de buncăre? E îndeajuns o singură șină de cale ferată fisurată sau o porțiune surpată de rambleu și totul se duce de rîpă. Întreg universul creat de scenariu se prăbușește ca un castel din cărți de joc dacă-ți pui întrebările evidente (de ce n-au fost decuplate vagoanele de clandestini, dacă tot i-au lăsat să moară mîncîndu-se între ei, cum se face că diversele încăperi în care se întîmplă chestii sînt prea late pentru un vagon de tren etc.). Premisele ilogice funcționează doar ca decor pentru un experiment social de analiză a luptei de clasă și a politicii supraviețuirii într-un spațiu limitat, ca o alegorie a lumii actuale care merge oarbă înainte fără oprire, deși colapsul o așteaptă, poate, după următoarea curbă.
Snowpiercer, 2020-, distopie postapocaliptică politically și socially corectă, adaptat de Josh Friedman și Graeme Manson după scenariul filmului omonim din 2013 al lui Bong Joon-ho, difuzat original de TNT, disponibil și pe Netflix.