Când se întâmplă ceva în Justiție, Tudorel Toader nu e panicat neapărat de evenimentul în sine, cât de reacția pe care o vor avea pesediștii față de el. Ce se întâmplă în Justiție este ”pe tura lui”. Ca și cum el e pus paznic la Justiție. E ceva de genul: ”Bine, mă, Tudorele, te-am lăsat juma’ de oră să fii atent la Justiție și ia uite ce s-a întâmplat! Ce s-a întâmplat, ai adormit în post?”.
Cu fața lividă și ochii injectați, cum îl știm, Codrin Ștefănescu cere demisia oricărui pesedist care nu arată că e gata să moară pentru partid în orice clipă.
Codrin Ștefănescu este acel tip atât de necesar în partide de tip gașcă: el turbează primul, la fiecare suspiciune, face spume în lanț, își stropește ținta cu bale… apoi vine șeful de partid și zice sfătos: ”Nu luăm decizii la cald!”. Mă rog, nu acum, nu data viitoare, dar se poate să și luăm la un moment dat.
Codrin Ștefănescu este un măscărici necesar acestui tip de partid: ”rebelul” care stă camuflat în rahat, de unde se înalță la un moment dat și se repede asupra deviaționiștilor.
O clipă nu i s-a spus lui Ciordache: ”Bă, Ciordache, ai mers prea departe!”. Ba mai mult, cine a făcut-o în partid a fost taxat ca trădător de neam și țară, cum s-a întâmplat cu Mihai Chirica.
Altfel, trebuie să vedem și locul atât de călduț pe care și l-a inventat Tudorel Toader, care pare copilul ieșit din încrucișarea lui Iohannis cu vocea de la radio care anunță cotele apelor Dunării. Exemplul cel mai bun că un ministru trebuie totuși să fie un om politic, măcar în sensul că înțelege momentul politic pe care îl traversează societatea. Haosul din DNA și din CSM – cum arată halucinantele înregistrări de la Inspecția Judiciară – merita, fără discuție, un ministru de Justiție cel puțin prezent.