Mihai Tudose are o formă de nesimțire foarte antipatică. Omul trăiește cu impresia că e foarte logic și că posedă extrem de mult umor. E de ajuns să-i lase un moderator lanțul mai lung și imediat se tăvălește dacă vede că publicul râde. Ideea e că oameni ca Tudose, foști cam orice în politică și totul într-o formă morbidă, nu prea au răgazul să dispară. Tudose ar fi putut să părăsească politica într-un mod trist, tăcut, demn de întreaga lui carieră. Dar nu, a trebuit să-l scoată Dragnea din lâncezeala nicotinică a anonimatului și să-l lanseze direct pe bolta conspiraționismelor securistice. Unde, ce-i drept, omul s-a simțit extraordinar. A trecut de la fumul și mahmureala birourilor mici, județene, la audiența Antenei 3 și la fumurile unui jucător de primă ligă. Pentru că omul știe să fie mieros în numele demnității umane și poate să administreze mozoluri memorabile șefilor la scenă deschisă, părând că, totuși, e un moment de stand-up de la Zilele Țăndăreiului.
Oricum ar fi individul dincolo de traseismul său, de manevrele contorsionate care put a Servicii, cert este că nu a adus și nu poate să aducă sau să prevestească nimic bun. Când îl auzi spunând că PSD are miniștri pentru trei guverne, când îmi amintesc că e europarlamentar și că s-a purtat ca un adevărat viermișor cu dugheana politică a lui Ponta, te ia așa o poftă nebună de-a o arde exasperat, ca președintele la Lună: Peee-Seee-Deeee!