După ce s-a deconspirat, viața lui Robert Turcescu a luat-o razna. Mai întâi a ieșit în fața casei și le-a mărturisit unor reporteri că se-apucă de cules via. Pe urmă s-a însurat. Cine să mai înțeleagă ceva? Mii de români, prinși de poveste, au încercat la început să pună cap la cap niște indicii și să găsească o explicație pentru ce se întâmplă. Abia făcuse Turcescu mărturisirea și spovedania că toți formatorii de opinie de pe Facebook vorbeau despre cum totul e o mare păcăleală sau o manevră de marketing menită să ceva. Pentru că strategii ratați ai rețelelor de socializare și analiștii politici de la TV sunt niște indivizi atât de cinici încât nu pot accepta că un om a înnebunit. Sau că, pur și simplu, nu e foarte inteligent. Indiciile pentru ce se întâmplă acum trebuie căutate nu în CNP-ul de pe livret sau în statele de plată, ci în emisiunile pe care le făcea Turcescu în urmă cu zece ani.
Spre finalul fiecărei ediții în care se încrunta permanent ca un om care nu înțelege prea multe, îi punea invitatului o întrebare cu răspuns clar și scurt. Pentru care dădea o bilă albă sau neagră. Te punea să reciți o poezioară sau să spui cât costă un ibric și, dacă nu răspundeai corect, primeai bila neagră. Acolo s-a încurcat Udrea cu președintele Norvegiei. Tot acolo a întins singur mâna Băsescu, ca să-și ia o bilă neagră, pentru că nu a știut versurile imnului național.
Mai absurdă chiar e scena în care o întreabă pe Daciana Sârbu ce legătură de rudenie exista între Mahatma Gandhi și Indira Gandhi. Invitata îi aruncă, unul după altul, două răspunsuri greșite, iar Turcescu se încruntă, se strâmbă și începe să pufăie de parcă ar fi suferit un afront personal. Nu spun că nu e amuzant să le testezi cunoștințele de cultură generală unor politicieni. Dar numai Turcescu ar găsi că reacția normală e să pufăie și să se indigneze în fața unui răspuns greșit la o întrebare irelevantă. Numai el putea să reacționeze moralizator pentru că un invitat nu știa un detaliu mărunt despre o relație de rudenie a lui Mahatma Gandhi. Se vedea acolo o viziune asupra lumii atât de simplă încât totul putea fi împărțit în alb și negru pe seama unor întrebări care țineau de faptul divers. Îți dădea impresia că poate la Vrei să fii miliardar răspunsurile ar trebui taxate mai dur. Ți-l și imaginezi pe Ianțu răstindu-se la concurenți atunci când se arată nesiguri pe un răspuns, amintindu-le că sunt niște impostori nedemni de o apariție televizată. Cine se întreabă dacă Turcescu a fost sau nu acoperit, dacă mărturisirea și spovedania lui fac parte dintr-o strategie mai vastă, ar trebui să își concentreze atenția asupra unui mister mult mai interesant: cum a reușit un om a cărui viziune asupra politicului se bazează pe încărcătura morală a întrebărilor de cultură generală să ajungă până aici?