Nivelul la care românii înțeleg turismul e genul de poveste care merită o ecranizare. Avem noi un obicei, ce pare a fi tot mai mult o boală, de a prelua tot soiul de modele din Occident pe care le aducem la noi și le reproducem cu precizia cu care un lemurian ar putea realiza o colonoscopie. Și marea problemă nici măcar nu e asta, ci faptul că, dincolo de a nu fi capabili să luăm o chestie de afară și să o aducem „înăuntru”, când facem asta total pe dos ni se pare cât se poate de normal. Redefinim normalul la fel cum redefinim ideea de turism. Astăzi, la Timișoara.
Timișoara e, fără dar și poate, unul dintre orașele foarte prezentabile ale României. Dacă cumva reușești să duci un străin printr-un tur al României și faci asta fără să îl plimbi pe șosele cu mașina, respectivul chiar ar putea sfârși foarte impresionat după o vizită în Timișoara. Timișoara se mai poate lăuda și că o duce bine, în ciuda conducerii administrative care aduce cu un detașament de soldați kamikaze.
Detașament care, în urmă cu vreo doi ani, a observat că, prin orașele mari ale Europei, turiștii se plimbă în aubuze mari, supraetajate, din care observă măreția orașului. „Să facem asta și la noi”, și-or fi zis decidenții de pe Bega, însă ce-a ieșit se potrivește cu povestea de la început. Ce a cumpărat Primăria Timișoara cu 30.000 de euro se poate numi autocar turistic în aceeași măsură în care o tricicletă poate fi considerată pregătită pentru cursa de 24 de ore de la Le Mans. Niște cutiuțe ponosite, două la număr, cu aproximativ patru roți, pereți din folie și doar cu ceva mai înalte decât bordurile, au ajuns pe Bega special pentru turiști.
Și de parcă chiar nu era suficient, inspirata investiție de 30.000 de euro stă în garaj. De ce? Pentru că autobuzele electrice cumpărate de Primărie nu pot fi înmatriculate, iar singura lor utilitate ar putea fi găsită prin parcuri. Sau, cine știe, poate garajele regiei de transport public din Timișoara devin cândva zone turistice și așa or să fie folosite și minunatele autobuze.