În anii ’40, cînd era secretar de stat în Guvernul Antonescu, tînărul Petre Țuțea obține o sinecură într-un consiliu de administrație pentru poetul George Bacovia. Întrebat cine era Bacovia ăsta și la ce se pricepea, Țuțea le răspunde curioșilor că, peste cîțiva ani, despre ei nu va mai ști nimeni nimic, în timp ce despre Bacovia va vorbi o țară întreagă. Pe atunci, poetul trăgea intens mîța de coadă, iar Societatea Scriitorilor Români nu se descurca nici ea prea bine, așa că această sinecură i-a picat cum nu se putea mai bine neajutoratului simbolist. Pe atunci, Petre Țuțea nu era nici măcar membru al sindicatului scriitorimii române.
Despre romancierul Radu Aldulescu presupun că ați auzit. Are 61 de ani și a publicat nouă romane. A fost premiat de mai multe ori în țară și e tradus în străinătate. Deși stă bine cu gloria, asta nu l-a făcut pe Aldulescu să se umple de bani. De fapt, de cînd îl știu e pîrlit. Pînă în 1990 a fost tipograf, după care a decis, într-o zi neinspirată, să devină scriitor liber-profesionist. Cum n-avea casă, și-a scris cărțile pe unde a apucat. În ultima vreme locuia, fără acte, în sediul filialelor din București ale Uniunii Scriitorilor. Nu zic că trebuia să aibă cineva grijă de el, dar nici nu pot să nu spun că un scriitor ca Aldulescu ar merita o soartă mai bună. Acum două săptămîni, însă, de cînd Uniunea Scriitorilor a renunțat să mai plătească chiria și angaralele clădirii care-i adăpostea filialele, Radu Aldulescu a trebuit să plece și el de acolo. Așa că, pînă la o soartă mai bună, autorul Cronicilor genocidului a nimerit și mai rău. Iar președintele Uniunii Scriitorilor, întrebat de un ziar ce părere despre asta, a răspuns că n-are de unde să-i dea o casă lui Aldulescu, fiindcă dacă ar avea, i-ar da-o. Cum rămîne însă cu indemnizația de merit pe care o poate acorda USR scriitorilor de peste 60 de ani și la care Aldulescu ar fi avut dreptul cu vîrf și îndesat pînă acum? Știu că Aldulescu, în afară de marele lui talent de prozator, n-are și talentul de a pupa în cur pe cine trebuie, ca să primească această indemnizație cu care și-ar putea plăti chiria unei locuințe. Dar, atunci, în ce mai constă meritul unui scriitor?
Romancierul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii din Iași, l-a invitat pe Radu Aldulescu să locuiască acolo, cînd a auzit că a rămas pe drumuri. Asta mi se pare o dovadă de solidaritate scriitoricească, spre deosebire de ridicarea din umeri a președintelui USR, care a fost ales de confrații lui și a treia oară cu speranța că, în al treilea mandat al său, criticul va izbuti să scoată Uniunea din situația mizerabilă în care a ajuns în primele sale două mandate.