Chiar și cei mai proști oameni din fruntea țării au început să înțeleagă ce poate păți România în noile condiții de insecuritate regională. Așa că Guvernul României schelălăie azi pe la ușile marilor producători de armament. Vrea contracte, joint-ventures, licențe, cooperare. Vrea să grăbească o înzestrare a armatei în al doisprezecelea ceas. Să facă, adică, ceea ce nu s-a făcut în celelalte unsprezece.
Numai că acum nu se mai poate. Producătorii care erau altădată dornici și disponibili sînt azi sufocați de comenzi. Anii în care guvernele Ciucă și Ciolacu refuzau propunerile marilor companii de armament care voiau să investească și să producă în România s-au dus. Anii în care miniștrii Apărării le dădeau cu flit companiilor israeliene, americane, franțuzești, norvegiene care încercau să fabrice în România tancuri, obuziere, drone, corvete s-au evaporat. Acum toate statele se îngrămădesc să-și cumpere arme, iar la ușile producătorilor de renume sînt cozi ca la butelie.
Ce a pierdut România în ultimii patru ani? Cel puțin opt fabrici de echipament esențial, construite în cooperare cu producători de standard NATO. Guvernele Ciucă și Ciolacu au blocat producția de tancuri ușoare la UMB, obuziere la Moreni, muniție la Făgăraș și Sadu, corvete la Mangalia, obuze la Drăgășani, drone la Clinceni și multe alte joint-ventures pentru radare, dispozitive optice, detectoare de mine, armament de infanterie. Companiile de stat din industria de apărare, cel puțin o parte din ele, ar fi devenit sectoare economice active, cu o contribuție în PIB estimată la minimum 3%. România ar fi primit daruri la care azi nici nu îndrăznește să viseze: locuri de muncă, transfer de tehnologie, export, securitate.
Ani la rînd, companiile occidentale au stat la ușa premierilor, miniștrilor Apărării și Economiei, oferind parteneriate care azi ar fi ținut România la adăpost – și economic, și militar. Dar conducerea țării a considerat că banii sînt mai bine folosiți la campania electorală, la firmele de partid, la șpăgi, la nepoți, la amante. Așa că acum degeaba se vrea înarmare, că nu prea se mai poate. Iar cînd se poate, se poate la prețuri de cinci ori mai mari și la termene de zece ori mai lungi.
Un exemplu e proiectul de la Romaero: centrul NATO de mentenanță pentru F16, care ar fi adunat aeronavele din România, Slovacia, Bulgaria, Ucraina. Compania norvegiană Kongsberg s-a rugat mulți ani de Guvernul Ciolacu. România ar fi putut cîștiga miliarde din mentenanța celor aproape 150 de aparate F16 de pe flancul estic. Dar Guvernul Ciolacu și MApN n-au fost de acord. După doi ani de stat la uși și ducere cu preșul, norvegienii au plecat în Polonia. România va da bani grei pentru mentenanța de depou în Belgia și Polonia. Romaero urmează să fie băgată în faliment și vîndută pe bucăți. Noul ministru al Apărării, Radu Miruță, a vrut să-i cheme înapoi pe norvegieni. Nu vreți să știți răspunsul. E una din insultele pe care le strigă vikingii în Ragnarok.