Caţavencii

Uită-te la tine cum arăți, pisică nenorocită

Un bărbat din Marea Britanie a fost arestat de Poliție după ce a fost prins dezbrăcat într-un tufiș, miorlăind ca o pisică. Iată ce stat autoritar a devenit Marea Britanie de cînd a votat pentru Brexit, nu mai poți nici măcar să miorlăi dezbrăcat într-un tufiș, că toată lumea începe să te judece și să te acuze că ești un pervers.

Un bărbat din Seattle a furat un avion, susținînd că știe să-l piloteze pentru că a jucat numeroase jocuri pe calculator cu avioane. Așa cum era de așteptat, avionul s-a prăbușit, dar spre deosebire de majoritatea jocurilor pe calculator, bărbatul n-a mai primit încă o viață.

O femeie din Slovacia a fost amendată de Poliție și acuzată de hărțuirea vecinilor după ce, în ultimii 16 ani, a ascultat încontinuu aceeași arie din opera La Traviata, cu volumul la maximum. Pentru a sărbători că au scăpat de chin, vecinii au anunțat că, în următorii 16 ani, vor asculta exclusiv numai Florin Salam, pentru a-și curăța urechile.

Poliția din Germania a fost chemată să intervină de urgență după ce un cetățean a sunat la numărul de urgență spunînd că e urmărit de un pui de veveriță. Potrivit martorilor oculari, în momentul în care primii polițiști au sosit la fața locului, veverița îl alerga în continuare pe bărbat pe stradă, însă în scurt timp s-a prăbușit extenuată și a început să sforăie. Criminalitatea animală din Germania a atins cote alarmante în ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni raportînd atacuri înfiorătoare ale aricilor, puilor de bursuc, ursuleților, iepurașilor și cățelușilor scăpați de sub control, care nu se lasă pînă nu-și prind victima și o ucid cu drăgălășenia lor.

O fostă consilieră a lui Donald Trump povestește că l-a văzut pe Donald Trump mîncînd documente confidențiale după o întîlnire cu avocatul său. Avînd în vedere gabaritul lui Trump, dar și conținutul caloric destul de mic pe care îl are hîrtia, am putea spune că nu e prima dată cînd se apucă să mănînce informații sensibile.

Autoritățile din Suedia au anunțat că, din cauza valului de căldură, au început să le permită vacilor să intre pe plajele de nudiști pentru a se răcori și a bea apă. Măsura a stîrnit destule controverse, pentru că nu toți nudiștii se simt confortabil în preajma unei vaci dezbrăcate care-și flutură ugerul peste tot.

Exit mobile version