După cum ați mai citit în revista noastră (și uneori doar în revista noastră), pe 24 octombrie 2018 a fost votată, din nou, forma aproape finală a Legii Off-shore. Votul a fost dat de Camera Deputaților, Cameră decizională, iar forma este aproape finală pentru că legea nu a fost promulgată de către președintele României. Parcursul legii s-ar putea să vă fie cunoscut, tot de la noi. Mai întâi a fost votată în Senat, într-o formă complet favorabilă concesionarilor care au acorduri de explorare și exploatare în Marea Neagră. A fost schimbată în Camera Deputaților, în iulie, devenind mai favorabilă României, care ar fi ajuns să câștige și ceva bani de pe urma cedării resurselor de gaze din platforma continentală a Mării Negre. A ajuns la președintele Iohannis, care a retrimis-o în Parlament, pentru reexaminare. În Senat, a devenit, din nou, favorabilă concesionarilor. Până să reajungă în Cameră, se inflamaseră spiritele și părea că se rupe coaliția PSD-ALDE. Nu s-a rupt și, în cele din urmă, legea a trecut de plenul Camerei, mai rea pentru concesionari decât în prima variantă, cea din iulie. Adică au mai crescut puțin taxele și a mai scăzut deductibilitatea. Dar…
Dar, de câteva zile,
prin partidul care se considera învingător, respectiv PSD, a început să circule o îngrijorare. Cică există în lege un articol care, de fapt, ar anula toate potențialele câștiguri ale statului român. Care este articolul și cum a ajuns el în lege? Să ne uităm puțin pe stenogramele ședinței de plen din 24 octombrie.
“(Domnul deputat Virgil Daniel Popescu solicită să ia cuvântul.)
[…]
Domnul Virgil Daniel Popescu:
Înainte de a da votul pe chestiunea aceasta, aş vrea să se ştie că ieri, în dezbaterile din comisiile reunite, a fost, practic, un simulacru.
Cum vreţi dumneavoastră să dăm un vot astăzi de retrimitere, în condiţiile în care şi PSD, şi USR s-au opus acestei investiţii, prin vot împotriva stabilităţii şi predictibilităţii unei investiţii?
Ieri am pus un impozit nou, suplimentar. Foarte bine! Nu comentez cât este, dacă este mare, dacă este mic, dar dacă refuzăm ca să-l stabilim şi să-l facem predictibil şi stabil, atunci despre ce este vorba? Acest lucru este o condiţie pentru Partidul Naţional Liberal, nenegociabilă…
Domnul Florin Iordache:
Da, mulţumesc.
Domnul Virgil Daniel Popescu:
…predictibilitatea şi stabilitatea!”
Se propune retrimiterea legii în comisii. Propunerea este respinsă cu 28 de voturi pentru și 114 împotrivă. Se continuă discuțiile. Nicușor Dan, singurul care are niște propuneri de bun-simț, legate și de dimensiunea câștigurilor statului român, dar și de scutirile de PUZ-uri și PUD-uri pe care le primesc concesionarii, este ignorat suveran. Îi doare undeva pe deputați că acești concesionari primesc dreptul de a nu respecta legile țării.
Revine insistentul domn Virgil Daniel Popescu, de la PNL, care îi tot dă cu predictibilitatea și stabilitatea. Și introduce articolul care ne doare.
“Domnul Virgil Daniel Popescu:
Titularilor acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere off-shore aflate în curs de executare” – deci nu vorbim de alte acorduri petroliere care vor fi ulterior încheiate – „la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote şi regimul fiscal specific, aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Adică pentru toate impozitele, pe care le-am pus prin această lege, garantăm stabilitatea şi predictibilitatea lor. Nu vorbim de alte impozite fiscale.
Mulţumesc.
Este un principiu de la care Partidul Naţional Liberal nu va abdica niciodată. Predictibilitatea şi stabilitatea sunt esenţiale pentru noi.”
Predictibilitatea și stabilitatea,
principiile de la care nu abdică PNL, nu sunt exact ceea ce urmărește autorul articolului 18 din Legea Off-shore. Ceea ce se urmărește este, de fapt, transformarea concesionarilor petrolieri în niște supracetățeni, care au alte drepturi și obligații decât cetățenii obișnuiți. În timp ce cetățenilor obișnuiți li se poate modifica regimul fiscal, concesionarilor din zona petrolieră nu li se mai pot mări impozitele și taxele.
Dar numai despre asta să fie vorba?
Asta este temerea cea mare care s-a strecurat în PSD, după ce au fost convinși inclusiv de aliații din ALDE să accepte acest articol. Spun unele voci că, de fapt, companiilor ar urma să li se aplice regimul fiscal existent în momentul intrării în vigoare a legii, nu cel stabilit de lege.
Da, exact așa citesc unii legea și, se pare, nu doar cei din PSD, ci și avocații bine plătiți ai concesionarilor.
Din modul în care este construit articolul 18 din lege, se poate înțelege că “Titularilor […] li se aplică nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote şi regimul fiscal specific […] în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Un avocat încăpățânat va argumenta, de exemplu, că acordurile existente în momentul intrării în vigoare a legii nu prevăd impozitarea veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazului la un preț mai mare de x lei/MWh. De asemeni, acordurile existente la data intrării în vigoare a legii nu prevăd, de fapt, decât plata unor redevențe, și alea înghețate, și atât. Conform unui astfel de avocat, doar cei care vor semna acorduri petroliere după intrarea în vigoare a legii vor fi obligați să plătească impozit pe venitul suplimentar și așa mai departe.
Este îndreptățită temerea
celor care cred că așa s-ar putea întâmpla? Nu știm încă. Dar, da, la o adică, s-ar putea întâmpla. Totuși, până la apariția acestei legi nu exista un regim fiscal specific exploatărilor off-shore. Așadar, ce regim fiscal s-ar aplica? Același ca la on-shore? Greu de spus. Dar dacă acordurile respective, dintre care o parte sunt încă secretizate, sunt semnate în momentul în care impozitul pe profit era mai mare de 16%? Se aplică acel impozit firmelor care operează în Marea Neagră? Iarăși, greu de spus. Dar dacă, de exemplu, impozitul pe profit scade în următorii ani? Ce facem? Petroliștilor le percepem tot 16%, în numele predictibilității și stabilității, în timp ce ceilalți vor plăti (doar un exemplu) doar 5%? Așa ar trebui, nu?
Asta se întâmplă cu o lege
nedezbătută real, trecută prin Parlament pe șest și care a fost ascunsă de ochii și urechile opiniei publice. Apar chestii din astea care, de fapt, ar putea însemna că iar ne-am dat pe nimic resursele. Dar, până la urmă, ce, sunt resursele noastre? Sunt ale statului, așa că n-ar trebui să ne intereseze.
