Cîți ani s-o fi documentat Anca Mizumschi înainte de a scrie primele rînduri din acest roman? Și cum de i-a venit ideea de a scrie un roman istoric în care protagoniștii nu sînt marile personaje ale istoriei, ci oamenii de la marginea umbrei lor? Astea nu sînt decît două dintre întrebările pe care ți le pui citind această carte misterioasă și tulburătoare, deopotrivă simplă și complicată, scrisă fără pic de șovăială, de parcă pînă la Cei care cumpără stele A.M. și-ar mai fi încercat talentul de nu știe nimeni cîte ori pentru a atinge senina virtuozitate cu care te copleșește cu romanul ei de debut.
Să fie asta una dintre acele rarisime experiențe în care autorului i se pare că o carte i se dă, încît singurul lucru pe care-l mai are de făcut e s-o scrie ca după dictare, de parcă povestea ar fi așteptat undeva la el în cap ziua în care se hotărăște să o pună pe hîrtie? Așa ceva se întîmplă însă numai cu romanele poveștilor de familie pe care le-ai tot auzit înainte de a te apuca de istorisirea lor pe cont propriu. Sau ca în Kubla Han, poemul pe care Coleridge susținea că l-ar fi visat și din care nu și-ar mai fi amintit decît o parte cînd s-a trezit din somnul unei beții cu opiu.
Or, în romanul Ancăi Mizumschi, pe care o știam ca poetă și eseistă, se întrețes nenumărate povești inventate care te duc din Istanbul în Tibet și de la Genova oriunde în lume ajungeau corăbiile genovezilor. Ne aflăm într-o vreme cînd Imperiul Otoman a început să scîrțîie, mai pierzîndu-și din puteri, dar încă aproape de perioada sa de maximă glorie și de uimitoare opulență. La Istanbul se adună învățați din lumea largă, sultanii visează la nemurire, în timp ce-și gîtuiesc rudele – frații sînt primii pe listă, ca să nu le facă concurență la tron –, iar negustorii se duc pînă în îndepărtata Chină după mătăsuri, pietre prețioase și ciudățenii nemaivăzute ca să bucure ochii sultanului și ai atotputernicei sale neveste favorite.
Din atelierul bijutierului sultanului ajungem la Palat, iar de acolo, printre cărturarii deținători ai tuturor tainelor din vechime și ai manuscriselor care ar putea ascunde secretul de fabricație al talismanelor aducătoare de viață veșnică. Romanul crește arborescent, iar perspectiva și narațiunea trec de la un personaj la altul – de la aurarul Mustafa la cicălitoarea lui nevastă, apoi la bogatul negustor Tomasso și la fiica lui, Ariadna, și așa mai departe, cu întoarceri periodice la Mustafa și la nevastă-sa Meryem, la prudentul și mult încercatul Tomasso și la nesăbuita Ariadna. Perspectivele și poveștile se leagă în carte, prin capitole scurte, dar construite din răsfățul unor fraze bogate, cizelate după oralitatea șoaptelor din Palat și a poveștilor din suk și din hanul lui Stavros. Miracolele și harurile supranaturale fac parte firesc din această lume în care moartea pîndește la tot pasul, cu sabia sau cu juvățul, cu boli fără nume ori cu molime care sfidează hărnicia cioclilor. Îndeletniciri și cuvinte de mult uitate, ca și lucrurile pe care le desemnează, își găsesc loc în acest roman în care narațiunea și detaliile ei avansează cu o precizie de ceasornic, într-o atmosferă mereu schimbătoare, cînd de cronică aplecată asupra vieții zilnice cu toate ale sale, cînd de basm și de vis senin ori de coșmar. Am avut un sentiment clar al capodoperei citind romanul Ancăi Mizumschi, care cu formidabila ei carte de debut devine una dintre marile certitudini ale prozei noastre de azi. Bun venit!
Anca Mizumschi, Cei care cumpără stele, Editura Trei, 2022.
