Sfîrșitul anilor '70 a găsit generația '80 cu volumele gata. Primul a debutat Traian T. Coșovei. L-a urmat Cărtărescu. Veneam eu și Nino Stratan. Noi eram întîrziații, ei – premianții. Grele zile, grele ceasuri. Făceam naveta București-Galați într-o veselie tristă. Predasem un manuscris la primul concurs. Nimic. La fel și la al doilea, al treilea, al enșpelea. Nimic. Eram cătrănit rău, simțeam cum trece viața pe lîngă mine. În sfîrșit, la începutul lui 1981, am prins un loc la editura Albatros, patronată de Mircea Sântimbreanu. Discutasem îndelung cu redactorul de carte, Gabriela Negreanu, mă rușinase corectura, că, deh, scăpasem un "pe nisip" de toată frumusețea, dar, per total, viața mea luase o cu totul altă, dar frumoasă turnură. Tot atunci s-a încheiat și contractul meu cu statul, eram liber să fug din Galați spre un strașnic șomaj în Bucureștiul iubit.
Mă întîlneam cu prietenii la crîșmă și, din vorbă-n vorbă, aduceam în discuție și cartea care urma să vie. "Cînd apare?", întreba Coșovei. "Într-o săptămînă!" "Să bem!" Săptămîna trecea, iar eu nici șpaltul nu-l aveam. Că nu-i hîrtie, că e tipografia ocupată, că n-au intrat zilele-n sac. Iar ne-ntîlneam la crîșmă – se vestea toamna. Cărtărescu: "Cînd apare?" "De data asta, într-o săptămînă! Promit!" "Să bem!" Săptămîna a trecut, dar cartea n-a apărut.
Cătrănit, îngîndurat și cu sufletul greu ca plumbul, m-am tîrît, în noiembrie, către crîșmă. "Cînd apare?", au zis amîndoi, într-un glas. Am tăcut. Iar Traian, cuprins de milă, m-a luat pe după umăr și m-a-ntrebat: "Mă, Florine, tu ești sigur c-ai scris o carte?".
