Dan Popescu, din clanul Popescu, recunoscut ca unul dintre cele mai comune clanuri bucureștene, a încercat să evadeze zilele trecute din Penitenciarul Rahova, unde ispășea o pedeapsă de un an pentru viol, crimă și luare de ostatici.
Dan Popescu, supranumit Daniel de către clanurile rivale care îi știau de frică, a săpat un tunel sub celula sa ajutîndu-se de două picamăre și trei excavatoare strecurate de familie în închisoare ascunse într-o pîine. Nu mică i-a fost mirarea, ci mare, chiar foarte mare, în momentul în carea văzut că tunelul pe care l-a săpat pe sub zidurile închisorii Rahova dădea în interiorul închisorii Jilava.
Interlopul nostru nu ar fi fost prins dacă gardienii de la Jilava nu l-ar fi auzit înjurînd noul model iPhone și, mai ales, aplicația Apple Maps căreia a jurat să-i omoare toată familia cînd va ieși din închisoare, mai exact peste trei zile.
