Nu e clar de ce Sandu Pătrașcu (Teodor Corban) nu-i menționează nimic comisarului de Poliție despre cearta la care a asistat cu puțin timp înainte ca vecina de la etajul 1 să fie omorâtă. Coborând scările, a auzit țipete de la ea din apartament și, ca orice vecin curios, a întârziat puțin în dreptul ușii ca să vadă ce se întâmplă. Acolo, însă, a fost surprins de partenerul de ceartă, un alt vecin, Vali (Iulian Postelnicu), care, din câte înțelegem, avea o aventură extraconjugală cu victima. E momentul în care Pătrașcu își continuă drumul și-și vede de treaba lui, lucru pe care încearcă să-l facă tot restul filmului.
Poate că nu i-a spus nimic comisarului pentru că a considerat că nu-i bine să te pui rău cu vecinii. Sau poate pentru că Vali îi instalase la un moment dat un router în apartament și-i era jenă acum să-i facă probleme. Sau poate explicația e una mai complexă, sistemică: după zeci de ani în care a fost un lucru profund imoral să-ți raportezi vecinii, lui Pătrașcu i-a fost teama de cuvântul ”turnătorie”. Filmul explorează, până la urmă, lipsa de spirit civic dintr-o societate în care experiența totalitarismului a distrus valorile comunitare și a lăsat în urmă un individualism extrem, aproape imoral. Sandu Pătrașcu preferă să nu se bage în treburile celorlalți, însă filmul lui Radu Muntean arată consecințele imediate ale neimplicării. Chiar teritoriul sigur al familiei, unde Pătrașcu încearcă să se replieze, e invadat. Vali apelează la serviciile afacerii lui de familie, trece pe la el pe acasă pentru a-i instala o consolă de jocuri copilului și chiar mănâncă niște varză călită alături de cel mic la masa din bucătărie, chestie în care Pătrașcu vede o intruziune inacceptabilă, o încălcare flagrantă a normelor de conviețuire din bloc.
Ca de obicei, Radu Muntean urmărește niște personaje din clasa de mijloc, oameni stabili financiar și cu o viață așezată. Numai că normalitatea asta, la care românii au aspirat în ultimii 25 de ani, are umbre nebănuite. Ea implică, din câte vedem, un individualism extrem, iar amicii lui Sandu sunt de un misoginism feroce, de care românii n-au mai avut timp să se descotorosească, deoarece au fost prea ocupați să tânjească după capitalism. Filmul explorează poate principalul eșec al postcomunismului românesc: iluzia individualistă, impresia că fiecare om (sau, hai, fiecare familie) e separat ermetic de ceilalți și evoluează pe un culoar propriu, pe care trebuie să-și vadă de treaba lui. De fapt, spiritul civic nu e deloc incompatibil cu individualismul occidental, cel pe care locuitorii societăților postcomuniste l-au înțeles greșit și l-au transformat într-un egoism extrem. Ah, unde e acum baba bârfitoare care se uită tot timpul pe vizor? Ea abia ar fi așteptat să-i spună comisarului ce s-a întâmplat cu Laura Pascu și cu vecinul Vali Dima de la doi. Burghezul cu aspirații occidentale, însă, acela care iubește normalitatea și urăște agitația zgomotoasă a Balcanilor, preferă să-și vadă de treaba lui. Pentru că-n ziua de azi, dacă-ți vezi de treaba ta și nu ești curvă, nu te omoară nimeni.
Un etaj mai jos, România, 2015. Regia: Radu Muntean. Cu: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Adrian Văncică, Maria Popistașu, Oxana Moravec.
