Caţavencii

Un eveniment romantic din viaţa lui Gigi Becali

Recent, am aflat din Libertatea că Becali face sex cu lumina stinsă. Senzaţionalism tipic tabloid, spunem noi, după ce am angajat un colocviu de psihologi bărboşi să ne explice adevăratul ritual amoros al acestei mitologice bes­tii, dedus doar din mimică, gestică şi modul cum îi freamătă bărbia aia ca două fese mici în timp ce vorbeşte.

1. Impulsul sexual în cuplul Becali porneşte de la doamna nevastă-sa. O femeie rafinată, mai dezinhibată şi în pas cu tehnologia, care, atunci cînd simte că a cam venit vremea, îi trimite lui Gigi pe telefon un MMS cu glezna ei dezgolită.

2. Înţelegînd aluzia ei fină, Gigi scoate atunci calendarul ortodox de perete pe care-l ţine mereu în portofel şi convoacă de urgenţă un sobor de preoţi. Aceştia vor indica o zi din viitorul apropiat cînd va fi cel mai puţin păcat ca robul lui Dumnezeu Gigi Becali să facă dragoste cu soţia. Preferabil să cadă într-o marţi, că oricum nu e nimic bun la TV marţea.

3. Data fiind stabilită, Gigi are grijă în sîmbăta precedentă, la clasica baie de sîmbătă, să îşi spele genitalele mai atent decît de obicei. Dar fără să insiste prea mult, că dacă insişti te joci cu ea şi e păcat.

4. În seara în care actul trebuie consumat, Gigi acoperă cu grijă şi atenţie toate icoanele din casă cu nişte cîrpe negre. Sfinţii nu trebuie să vadă o asemenea faptă ruşinoasă. Mai ales sfîntul Elefterie, care, după toate aparenţele, e cel mai sensibil. Această parte a serii este considerată a fi preludiul de către ambele părţi.

5. În funcţie de cît de bine consideră el că a decurs evenimentul, Gigi va comite unul dintre următoarele două gesturi: fie va ieşi în halat de noapte ca să arunce cu valută spre fomiştii care dorm la poarta lui zi şi noapte, fie va suna la Steaua, să-l dea afară pe antrenor.

 

Exit mobile version