Melissa McCarthy insistă să fie un fel de Steven Seagal al lumii actrițelor. Pentru că femeile sînt puternice și independente și trebuie să demonstreze că-și pot duce carierele la același nivel cu porcii de bărbați. Felicitări, fată, ai reușit: tot mapamondul te știe drept o grasă antipatică grav care face filme retardate. Fix ca Steven Seagal.
The Kitchen s-ar vrea ironic în stilul ăla hipsteresc și justițiar-social care alungă tot umorul dintr-o construcție lexicală și lasă în urmă doar dezolarea dată de penibilul atroce pe care îl exprimă. Pentru că acțiunea e plasată în vag-faimosul Hell’s Kitchen, iar personajele principale sînt femei. V-ați prins, da, locul femeii e să mafioțească în Bucătărie, să moară opresiunea patriarhală de invidie.
Pe scurt: trei neveste de gangsteri locali se trezesc cu bărbații la pîrnaie și nici o sursă de venit. Să pună deci mîna pe arme și să gangsterească în locul proștilor de masculi care, iată, au fost prinși. Și iată că, deși afară e atmosfera fierbinte a violențelor anilor ’70, cele trei mîndre se descurcă foarte bine. Pentru că sînt femei, pentru că ele știu să comunice mai bine și pentru că, în general, nu există nici măcar un obstacol în drumul lor către glorie eternă.
Fac o mică paranteză: anii ’70 și nu numai erau anii în care New York-ul era terorizat de crima organizată și nu prea, ani în care băieți veseli precum Jimmy Burke, sociopați siniștri de teapa lui Tommy DeSimone sau ticăloși pe care Sarsailă ar fi avut ezitări să-i primească, de genul lui Paul Cicero. Băieții buni din Goodfellas. Să pui trei țațe să facă legea în cartier în asemenea context duce, logic, spre o diversitate de finaluri, cel mai optimist fiind ăla cu ochii vineți și fundul roșu. Cel mai realist e, desigur, un dialog gen Sex and the City despre pantofii Manolo Betonic pe care i-au cîștigat toate trei din partea Mafiei.
Povestea reușește, e drept, să transceadă regulile impuse de societate sexistă și misogină și să fie, în același timp și urîtă și proastă. Andrea Berloff a scris scenariul în timp ce moțăia la telenovela preferată, pentru că mîzgăleala fără cap și coadă nu poate fi considerată un produs măcar acceptabil de filmat. Scenele trenează, dialogul lîncezește și, cel mai important, toată acțiunea zace în ce pretind țățicile că au făcut și au dres. Spectatorul nu vede mai nimic din faptele de arme, dar trebuie să le creadă pe cuvînt cînd se umflă în pene, pentru că femeile trebuie crezute întotdeauna.
Din fericire, Berloff e capabilă să se întreacă singură și Andrea scenarista e depășită clar de Andrea regizoarea. E primul film în care personajele se așteaptă cuminte una pe alta să-și spună replica. Și, cînd filmul uită să fie static și începe să miște, mișcă doar într-o plimbare plictisitoare. Practic, Berloff visează emanciparea femeii, dar filmul ei face trotuarul. Nu credeam să fie posibilă o asemenea abordare, dar uite că o femeie puternică și independentă a reușit.
The Kitchen. R: Andrea Berloff. Cu: Melissa McCarthy, Elisabeth Moss, Tiffany Haddish
