Caţavencii

Un film românesc a declanşat furia musulmanilor, care s-au plictisit teribil vizionându-l

Zeci de mii de musulmani au luat cu asalt străzile din Cairo, Tripoli şi Benghazi, protestând ca urmare a unui film românesc postat pe Internet în care protagonisul nu face nimic timp de aproape două ore. Manifestanţii, care spun că au pierdut clipe preţioase din viaţa lor uitându-se la lungmetrajul de 115 minute, i-au luat în colimator şi pe criticii din toată lumea care au scris cronici elogioase despre noul val românesc în cinematografie.

Cele mai violente proteste s-au înregistrat luni, când musulmanii au aruncat cu pietre în ambasada României din Cairo şi au incendiat mai multe postere cu Dragoş Bucur şi Monica Bîrlădeanu. „Sunt nişte est-europeni decadenţi! Vrem să se facă dreptate!“, au strigat manifestanţii.

Momentan, nu se ştie cine a realizat filmul care i-a lezat atât de tare pe egipteni. Regizorii români recunosc însă că e foarte riscant să pui un film plictisitor pe Internet, întrucât musulmanii sunt foarte sensibili când vine vorba de timpul lor.

„Adepţii islamului trebuie să înţeleagă că filmul nu reprezintă poziţia oficială a ţării noastre. El a fost realizat de un cetăţean român oarecare, deşi a primit finanţare şi din partea Centrului Naţional al Cinematografiei. Nu putem acum să îngrădim libertatea de exprimare de teamă că lumea va fi ofensată de unele scene extrem de plictisitoare“, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe.

Jurnaliştii occidentali spun că n-au mai văzut proteste atât de violente de când un ziar danez a publicat nişte caricaturi pe care era imposibil să le înţelegi, oricât te-ai fi străduit. La scurt timp după apariţia desenelor, zeci de mii de musulmani frustraţi au atacat ambasadele Danemarcei din lumea arabă, somându-l pe caricaturist să le spună ce a vrut să zică, în special în caricatura în care un câine să plânge că cineva i-a spart căsuţa de e-mail.

 

 

 

Exit mobile version