Nu există nici o democrație fără libertatea cuvîntului. Însă (pentru că există întotdeauna un „însă“, cum îi stă bine democrației) există și răspundere legată de cuvintele pe care le scoți pe gură. Ai dreptul să minți, să înșeli, să exagerezi, să insulți, dar plătești, dacă ai încălcat libertatea ori demnitatea cuiva. Poți să faci „dobitoc“ pe cine vrei, intră la categoria „păreri personale“, însă, cînd zici de cineva că e hoț, violator, criminal, trebuie musai să vii cu probe, altfel, ori de cîtă libertate a cuvîntului beneficiezi, partea cealaltă are, și ea, ciudata libertate de a te trage în judecată și de a te lăsa în curul gol.
Taman la asta mă gîndesc de cînd cu pățania lui Viorel Ilișoi. Dacă nu știți ce a pățit, mai bine. Eu am să scriu articolul ăsta și pentru cei care-l cunosc (direct și din scris), și pentru cei care l-au acuzat, dar și pentru neștiutori.
De curînd, o artistă trap, Erika Isac, a lansat o melodie, „Macarena“, care a devenit în scurt timp un manifest al feminismului, după cum am scris în urmă cu două săptămîni. Foarte bine, fiecare găsește ce vrea unde vrea. Dar, în același timp, oricine altcineva are dreptul să critice sau să ironizeze același obiect. Trăim sau nu într-o lume liberă? Cu cîteva, tot mai multe excepții, da. Așadar, Ilișoi al nostru (unul din cei mai mari reporteri ai României din ultimul secol) a scris că lui, personal, „Macarena“ i se pare o bășină. Ei, Viorele, tată, pînă aici ți-a fost. Brusc, lumea a descoperit că bărbatul a întinat nobilele idealuri ale feminismului. Și s-a pornit potopul. În discuțiile care au urmat, a fost bombardat cu argumente și păreri de tot soiul. Una dintre ele suna cam așa: dacă o fetiță (e vorba de cea agresată la bazin de instructorul de înot) ar fi ascultat „Macarena“, iar dacă părinții i-ar fi explicat semnificația versurilor, ea ar fi scăpat de viol. Aici, lui Viorel i-a sărit muștarul. Citez: „Dacă fetița de 7 ani asculta cîntecul, i-ar fi spus antrenorului s-o pupe în pizdă (nu a folosit termenul ăsta, dar îl traduc eu, ca să vă sară și vouă muștarul). Cum o învață cîntecul. Ceea ce chiar își dorea“.
Ajunși aici trebuie să facem o pauză. Ilișoi cita un alt trap al Erikăi: „Tupeista“. Pe bună dreptate, pentru că nimic nu poate împiedica admiratorii să urmărească și să citeze întreaga activitate muzicală și lirică a artistei. Iată versurile din care parafrazează: A făcut mama o tupeistă / Cui nu-i place, atunci să mă pupe-n pizdă, / Sînt nebună și frumoasă și artistă, /
Stai la coadă că nu mai e loc pe listă. Dar, ciudat, nimeni nu a reacționat la ele, ci la ultima propoziție a reporterului. De acolo, s-a declanșat jihadul. Prin nu știu ce mecanism (al urii, bănuiesc eu), o parte dintre privitori au tras concluzia că fetița își dorea să fie pupată. Mărturisesc că trebuie să fii dereglat rău și să îți fluiere a pagubă celulele cenușii ca să înțelegi așa ceva. Cum Ilișoi e un om normal, nici prin cap nu i-a trecut. Lipsa pronumelui masculin singular, de persoană a III-a, l-a condamnat instantaneu. Printscreen-urile su zburat ca din pușcă, au umplut bulele de spume. Brusc, cota lui, om apreciat, căruia nu i-a putut găsi nimeni o pată în 30 de ani de meserie și viață, s-a prăbușit. A devenit un monstru, un mediocru, un umflat cu pompa (bine, e și cam grăsuț), un nimeni misogin și reacționar.
Văzînd ce se petrece, a corectat propoziția blestemată. A pus pronumele masculin. Păi, credeți că s-a terminat? Ei, aș. Monstrul a devenit ținta numărul 1 a calomniilor, care au culminat cu declarația unei anume doamne sau domnișoare Doina Vlad care a scris (există printscreen): „Maestrul? Ha ha (emoticoane) Ce se mai aude cu acuzația de hărțuire sexuală, de care a fost acuzat anul trecut?“.
Dintre acuzatori nu am văzut pe nimeni să recunoască sau să se îndoiască de faptul că a citit greșit sau, probabil, a interpretat greșit. I s-au scos din toate cotloane reportajele. Cea mai mică fărîmiță de umor sau sarcasm a fost pusă sub lupă și acuzatorii au ajuns la concluzia că își bate joc de oamenii săraci, suferinzi. Ce mai? E un monstru. În multe postări și discuții i se reproșează că nu-și recunoaște vina. Ăsta e un păcat și mai mare. Cum îndrăznește? Doar știe toată lumea ce porcărie a făcut. Nu că l-ar ierta cineva, numele lui va fi un veșnic bau-bau, dar nici să nu-și pună cenușă în cap? E inacceptabil. În fața valului de insulte, Ilișoi a reacționat clasic. I-a blocat pe Facebook pe cei care îl acuzau. Știți și voi: „De ce să plîngă mama?“. Ce să vezi? Toți, absolut toți se plîng că i-a cenzurat…
Tot ce pot să zic e că nu există ieșire, acum. Avem pe piață un nou inamic public. Să ne trăiască, avem ce scuipa o săptămînă, două.
Karel Capek descrie impecabil acest tip de „argumentare“ în micuțul lui eseu „Cele douăsprezece figuri ale luptei cu condeiul / sau / Îndreptar de polemică în scris“. Citez din Figura 6, „Imago“, care sună așa: Constă în faptul că adversarului real i se substituie o momîie neverosimilă, după care această momîie este răsturnată în chip polemic. Se polemizează, de pildă, cu ceva ce nici nu i-a trecut prin gînd adversarului combătut și nici n-a spus niciodată în acest sens; i se demonstrează că este sărac cu duhul și că greșește, pe niște teze care într-adevăr sînt sărace cu duhul și greșite, însă nu sînt ale sale.
Un manifest și o bășină intră un bar și spun într-un glas: „Băiete, încă un rînd“.
Pe unii îi și-i mănâncă în cur sa se bage în asemenea subiecte. Dacă e o lecție pe care am învățat-o, e aceea ca în subiectele care agita foarte ușor populimea sau măcar o parte din ea, nu te bagi, nu îți dai cu părerea, ca întotdeauna se găsește un bou/o vaca care nu înțelege ce-ai vrut sa spui și te-ai ars. Macarena e ultimul exemplu, dar mai sunt încă vreo câteva subiecte la fel de „fierbinți” și ma fel de discutate și anul trecut și acum doi ani.
În concluzie, lasă-i sa mănânce kkt, ca oricum e gratis.
Uneori e mai bine să te bagi „în semenea ubiecte” decât să stai deoparte. E important să se audă și celelalte voci, altfel înnebunim toți.
Oricat de blindat te crezi, imbecilitatea intra si prin ziduri; domnul Ilisoi nu e genul care-si tine parerile pentru sine, n-a facut-o niciodata in atatia ani de meserie si bine a facut. Problema e ca nu mai ai cu cine schimba o parere, fiind sigur ca vorbesti aceeasi limba si radeti la aceleasi bancuri. Social media e o groapa adanca, cu tot ce poti gasi in groapa de gunoi – si mai bune, si mai rele, vorba poetului. Mult succes in actionarea doamnei in justitie, iti trebuie putin mai mult decat un ID de facebook pentru asta, presupunand ca nu e persoana publica. In rest, cateodata e buna si deconectarea de la mizeriile astea, ca nu folosesc la nimic, pana la urma.
Democratie inseamna sa combati ideea, nu omul, asta e pentru alte forme.
La fel si in „scandalul” cu doamna si domnul de la Biblioteca Nationala, more or less. Adica tot aia. Daca era gheboasa, era cool, din cel putin doua motive.