Procesul din titlu, cel al genocidului rwandez din aprilie-iulie 1994, rezultat al războiului civil în care majoritatea hutu a încercat să extermine minoritatea tutsi, n-a fost încă judecat complet. Nici măcar în Black Earth Rising, recentul serial BBC care atacă subiectul.
La 25 de ani după atrocitățile soldate cu aproape un milion de morți, Kate, copila tutsi salvată atunci de o magistrată britanică și crescută în UK, este investigatoarea care încearcă să (-și) facă dreptate, sprijinind condamnarea celor vinovați de moartea familiei sale. Angajată de casa de avocatură a lui Michael, prietenul mamei sale adoptive, Kate caută adevărul, contactînd persoanele implicate în cazul criminaluiui de război rwandez care trebuie extrădat pentru proces la Curtea Internațională de Justiție de la Haga și descoperind multiple încrengături care indică interese și implicări la nivel înalt.
Un conducător al miliției tutsi asasinat la ieșirea din tribunal, niște martori mincinoși amenințați cu moartea ca să-și păstreze declarația, o președintă rwandeză aflată la al treilea mandat, pentru care a modificat Constituția – un fel de Iliescu feminin cu ambiții de șef etern al statului, adică –, o politiciană tutsi ex-general în Armata Salvării acuzată pe nedrept, un colonel al forțelor ONU de menținere a păcii depășit de situație, un general francez care a sprijinit guvernul hutu declanșator al genocidului sînt actorii unui joc politic cu cîștiguri incerte și pierderi deja asumate.
Black Earth Rising speculează un eveniment istoric ca să spună povestea criminalilor de război africani care, pe parcursul unor procese interminabile, încearcă să fenteze plata faptelor lor exact ca foștii naziști fugiți în America de Sud care n-au mai ajuns să dea socoteală pentru crime decît în fața Judecatei Divine. Scenariul croșetează inteligent scenele, cu dedicație specială pentru înțelegerea superficială, limitată, a situației rwandeze de către telespectatorul vestic. În ciclul „Mari actori de cinema în seriale TV”, recent lansat în trend de bugetele din ce în ce mai mari ale web-televiziunilor, John Goodman prestează așa cum îl știm, combinînd forța dramatică din Barton Fink cu ludicul unor faze din The Big Lebowski.
Black Earth Rising, 2018-, dramă construită în jurul unor evenimente reale, creat de Hugo Blick, difuzat de BBC 2, disponibil în curînd pe Netflix.