S-a tot vorbit de Hitler ca despre un geniu al armelor. Liderul războinic care a avut viclenia și curajul de a ataca fulgerător țară după țară, ocupînd în mai puțin de un an aproape întreaga Europă, nu putea fi categorisit altfel. Numai că lumea uită că Blitzkrieg-ul a fost plănuit tactic de Von Manstein și aplicat strategic de tancurile lui Guderian. Hitler și-a dat măsura priceperii militare ulterior, prin seria de erori care i-au adus înfrîngerea: și-a subestimat adversarii (în special, pe sovietici), și-a condamnat trupele la moarte în teribila iarnă rusească, a declarat război aiurea SUA. Rupt de realitate, departe de front, atacînd cînd nu trebuia și rămînînd pe loc cînd situația cerea să se retragă, așteptînd debarcarea din Normandia la Calais, Führerul s-a dovedit a fi un comandant amator provenit dintr-un politician demagog orbit de propriile iluzii, care dădea ordine doar pentru propagandă. Cînd se cîștiga o bătălie, era meritul lui, cînd se pierdea, era vina generalilor incompetenți. Hitler n-a fost, deci, un geniu militar, ci doar un dictator dement ale cărui decizii catastrofale au împins Germania spre dezastru și întreaga lume spre suferință și distrugere.
August 1945. În Europa, războiul s-a terminat, dar în Asia continuă. Pacea mondială depinde de capitularea niponilor, însă armata japoneză refuză să se predea, rezistînd cu orice preț – moartea este o onoare, nu numai pentru kamikaze. Pe 6 și 8 august, cînd la Hiroshima și Nagasaki zeci de mii de oameni dispar într-o secundă, e clar pentru toți că Japonia a pierdut partida. Însuși împăratul Hirohito recunoaște înfrîngerea: vocea sa, neauzită pînă atunci de urechile supușilor, declară la radio încetarea ostilităților și capitularea în fața americanilor. Să fi fost doar efectul exploziilor nucleare? Nu. Pion în jocul politic dintre Truman și Stalin, Japonia a ales răul cel mai mic. Cu anumite avantaje: ieșea din WW2 ca victimă, iar iminenta invazie sovietică era evitată, rolul Armatei Roșii în victoria aliaților fiind astfel minimizat. Japonia nu s-a predat, deci, doar din cauza terorii create de bomba atomică.
Mai 1947. George Marshall, șeful diplomației americane, anunță la Oxford planul de ajutor pentru reconstrucția Europei în ruine. Cu niște condiții, însă. Toate statele vasale Moscovei refuză, dar Vestul e nevoit să accepte tutela SUA și cargoboturile americane încep să descarce în porturi alimente, medicamente, cărămizi de dolari. Nu e filantropie, ci pur business: America, neafectată de bombardamentele care-au distrus Vechiul Continent, cu o economie la maximă capacitate, are nevoie de piețe de desfacere externe. Planul Marshall a fost gîndit pentru a salva Europa? Nu neapărat, mai importante erau lupta împotriva comunismului din proaspăt-declanșatul Război Rece și ambițiile SUA de superputere într-o lume care se pregătea pentru o economie globalizată.
Acestea sînt doar cîteva dintre temele pe care History Uncovered le reanalizează, examinînd atent evenimentele, dincolo de prejudecăți, legende și mituri istorice. Sezonul 2, difuzat începînd de luna trecută, continuă să pună alte întrebări pe subiecte controversate: a fost Elveția cu adevărat neutră în timpul WW2? Papa Ioan Paul al II-lea – un papă modern? denazificarea Germanei – un proces de succes? destrămarea imperiului britanic – un model de decolonizare pașnică? Intuiți, desigur, că răspunsurile sînt mult mai complexe decît un simplu Da sau Nu.
History Uncovered, 2018-, serie documentară explicativă a celor mai importante momente ale istoriei secolului XX, creat de Olivier Wieviorka și David Korn-Brzoza, două sezoane de patru, respectiv, șase episoade de 65-70 de minute, difuzat de Viasat History.