Ciolacu a prezentat propria demisie ca pe cea mai normală dintre normalități. Am avut impresia că era trecută în programul de guvernare, dar nu am fost eu atent.
Nimic despre eșec, nimic despre revolta provocată de el și de gașca lui de la putere, nimic despre dezastrul economic. Nu, e atât de simplu, atât de firesc ce s-a întâmplat încât parcă nici nu merită o știre. E nimic, o notă de subsol a acestor zile.
Dacă până ieri ne-a tot omorât ani de zile cu stabilitatea, acum vedem că din stabilitate face parte și instabilitatea. Șmecherie, nu știam asta. Dar învățăm și noi de la cei mai buni, ce să facem! Era atât de simplu deci, doar că noi suntem panicoși și isterici, am ajuns de nu mai înțelegem o viață democratică așezată, consolidată.
Vă jur, mi-a venit să zic „Mulțumesc!“. Și nu doar atât. Dacă eram lângă el, i-aș fi propus să candideze pentru președinție. De un astfel de om echilibrat cred că avem nevoie în fruntea țării.