Caţavencii

Un profet din Ploiești susține că este trimisul lui Dumnezeu după bere

Caz șocant la Ploiești, acolo unde un profet local umblă prin piețele publice ale orașului, ține discursuri mistice și adună discipoli, susținând că este trimisul lui Dumnezeu după bere. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a convins deja sute de ploieșteni că are de cumpărat șase doze de bere pentru Dumnezeu tatăl. "Tot ce vreau este să transmit mai departe cuvântul Domnului, și anume că vrea patru cutii de Silva și două de Heineken, dar nu foarte reci, ci la temperatura camerei," spune profetul oricui îl întreabă care este misiunea lui pământească.

Oricine îl poate vedea pe bărbat pe străzile Ploieștiului, umblînd senin cu o plasă de Carrefour în mână. Lumea îl oprește pe stradă, iar curioșii îl urmează tăcuți până la chioșc, acolo unde se așteaptă să vadă miracolul: transformarea banilor în bere.

Exit mobile version