Caţavencii

Un rege la curtea yankeului Donald

Regele Charles a ajuns la Casa Albă, unde Trump s-a pregătit să-i ceară înlocuirea prim-ministrului britanic, cel care l-a supărat pe președintele american prin neintervenția în Iran. De data aceasta, hingherii de serviciu, specializați în tăvălirea lui Zelenski, au fost ținuți în lanț, iar regele Charles – îmbrăcat în costum regulamentar, nu ca mujicul ucrainean – a ținut un discurs care, prin umorul fin britanic, dificil totuși de decodat pe terenurile de golf ale miliardarilor americani, le-a dat peste bot maganacilor trumpiști. Sala s-a ridicat în picioare și a aplaudat îndelung, fapt care a determinat Casa Albă să posteze în mediul virtual o fotografie cu Charles și Trump la prezidiu, titrată simplu: „Doi regi”.

Fenomenul american prin care republicanii au ajuns monarhiști feroce s-a extins și în Europa, unde, de pildă, neonaziștii germani sunt fani ai lui Stalin, iar naționaliștii cehi, slovaci și maghiari cred că intrarea tancurilor rusești la Praga, Bratislava și Budapesta înseamnă „eliberare”. Nici românii nu puteau face excepție de la acest virus cognitiv, pentru că legionarii noștri sunt bolșevici, extrema dreaptă este marxistă, creștinismul naționalist este păgân, iar pro-europenii dansează tangouri cu pro-rușii.

De la venirea la putere a șamanismului populist de tip MAGA în Statele Unite, lumea este întoarsă cu susul în jos, atât de răsturnată încât forțele speciale de la Casa Albă se tem cel mai tare de șah. Nu de cel iranian, ci de jocul de șah, plictisitor și inofensiv, așa cum îl știm. Și, cum totul este astăzi întors pe dos, devine evident că riscul să se dea șah mat la nebun, și nu la rege, devine pe zi ce trece tot mai mare la Washington.

Exit mobile version