Incendiul de la Colectiv, din 2015, a produs, pentru România, o premieră certă și în curs de confirmare: prima nominalizare la Oscar pentru un film românesc și primul semianalfabet care va candida, anul viitor, la Primăria Capitalei, cu șanse măricele de câștig.
În 1989, la 26 de ani, Cristian Popescu era un individ supraponderal care ajunsese șef de restaurant pe malul Mării Negre. În 1990, lovit de spiritul antreprenorial specific epocii, Cristian Popescu își deschide, în București, propriul restaurant, Ciocârlia, pe malul Dâmboviței. Un an mai târziu, în 1991, la 28 de ani, Cristian Popescu se apucă și de școală, îmbinând alimentația publică cu învățământul liceal. În 1994, licean zglobiu, în vârstă de 31 de ani, se înscrie în PSD (încă PDSR, pe vremea aceea). La trei ani după terminarea liceului, în 1998, se înscrie și la facultate, la Petroșani. În timp ce este și consilier local în sectorul 5 din București, director al Direcției Inspecție Generală în sectorul 6 și consilier general în CGMB, reușește să termine și facultatea de la Petroșani, în 2002. Din 2004 până în 2008 este consilier local în sectorul 6 din București.
Din perioada în care era ceva director în Primăria sectorului 6 datează și celebritatea lui Cristian Popescu. Fugărit mereu de camere de filmat, pe care le convoacă singur la evenimente, Cristian Popescu străbate piețele din sector, ștergând pe jos cu comercianții și dedându-se unui tip de spectacol care ar fi trebuit să-i aducă nu faimă, ci, într-o țară cu legi, multiple dosare penale.
În 2004, Cristian Popescu înființează o Asociație pentru Protecția Consumatorului, un soi de OPC paralel, privat, cu ajutorul căruia își continuă abuzurile și goana spre celebritate. Cam tot pe atunci își transformă porecla în nume, trecându-și „Piedone“ în buletin.
Intrat în politică pe ușa PSD/PDSR, cum menționasem, Piedone este un adevărat colecționar de partide: PNȚ-CD, PC, UNPR, PC, ALDE, UNPR, PPU și PPU-SL. Primar a fost, până acum, din partea PC, UNPR și PPU.
În 2015, când a avut loc incendiul din Colectiv, Piedone era primar al sectorului 4 din partea UNPR și una dintre persoanele importante ale partidului, alături de Gabriel Oprea. Pentru că Oprea, șeful UNPR, era ministru de Interne și vicepremier, mulțimea care începuse să se strângă seară de seară în fața Primăriei sectorului 4 a început să ceară nu doar demisia primarului, ci și pe cea a șefului său de partid. De aici până la a se cere demisia lui Ponta, prim-ministrul din acel moment, nu a mai fost decât un pas.
Încercând să detensioneze situația, pentru că mulțimea devenea, de la seară la seară, din ce în ce mai nervoasă și prezumtiv violentă, Ponta și Dragnea au încercat, o noapte întreagă, să-l convingă pe Oprea să demisioneze, pentru a salva Guvernul. Să demisioneze și să-și ia cu el și umflatul de la sectorul 4. Ceea ce Oprea a refuzat cu încăpățânare. Așa că, într-un gest cum rar vom mai vedea în politica românească, cel care a demisionat, ieșind și el, dar scoțându-l și pe Oprea din Guvern și din viața publică, a fost Victor Ponta. Demisia lui Oprea a rămas fără obiect, el fiind, practic, demis prin gestul șefului Guvernului. La ceva vreme, cu greu, a demisionat și Piedone.
În 2020, aflat în prag de condamnare, Cristian Popescu Piedone a candidat la Primăria sectorului 5. Și a câștigat, fără prea mari emoții. După care, nu după multă vreme, a intrat la închisoare. De unde a ieșit cu aură de nevinovat condamnat abuziv de sistem. Tot semianalfabet, dar nevinovat din punct de vedere penal.
Mai este un an și câteva luni până la alegerile locale din 2024, iar Piedone e pe val. Dacă valul va putea să-i suporte greutatea până atunci, poate că Bucureștiul chiar ar merita un astfel de primar general. Căci, până la urmă, orașul ăsta trebuie să se autodistrugă total ca să aibă de unde renaște.