Lucian Boia este conştient că, atunci cînd discută în cartea sa (Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, Editura Humanitas, 2011) despre rolul jucat de evrei în implementarea stalinismului sovietic în ţara noastră, calcă pe un teren minat. Din cauza asta se simte dator să scrie: „Fiind vorba despre evrei – subiect sensibil din raţiuni binecunoscute – lucrurile trebuie spuse fără înconjur.
E la fel de neconvenabilă eludarea fenomenului, ca şi evocarea lui în termeni denigratori. […] Comuniştii au venit la putere, inevitabil, cu numeroşi evrei în primele rînduri şi încă mai numeroşi printre intelectuali. Pentru simplul motiv că aşa se prezenta partidul comunist pînă în 1944: autenticul partid comunist… În vechiul partid comunist, românii etnici erau minoritari. Iar evreii erau foarte numeroşi…
Printre intelectualii comunişti, sau doar comunizanţi, ponderea lor era şi mai mare. Proporţia evreilor în aparatul comunist, şi mai ales în componentele sale «intelectuale» (ideologia, propaganda) corespunde fidel proporţiilor originare. Ei n-au ajuns unde au ajuns în primul rînd fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau vechi comunişti (sau măcar simpatizanţi)“ (v. op. cit. pag. 292 şi mai departe). Sorin Lavric, cronicarul României literare, care a scris despre cartea lui Boia, se teme că autorul „va fi trecut pe lista intelectualilor contagioşi, care emană o halenă apostată…“ (v. R.l. nr. 46). Nu cred că e cazul: evreii sînt răzbunători, dar deloc proşti.