Caţavencii

Un tânăr pensionar în slujba partidului

După ce ne-a explicat în urmă cu ceva vreme cum stă treaba cu valorile fundamentale ale liberalismului altoit românește, alea cu biserica și armata, care stau la baza filosofiei PNL, Ciucă s-a trezit să pedaleze puțin și pe panta socialistă. Practic, liberalismul ăsta de carton e orice, numai liberalism nu.

De când PNL se află la guvernare, din 2019, pensiile românilor au crescut cu peste 60%. Și vom continua să arătăm aceeași grijă pentru toate nevoile seniorilor și de acum înainte – a grăit Ciucă, după ce s-a întâlnit cu oamenii din Biroul Politic Național al Organizației Seniorilor Liberali. Mă rog, cu colegii lui, că doar e și el un tinerel pensionar de lux.

Or, dacă treaba cu asumatul unor valori conservatoare ca fiind liberale n-a născut cine știe ce reacții, probabil că treaba asta cu pensionarii îl va face pe Ciolacu să ridice puțin din sprâncene. Păi, ce facem, neanicule, acum o dăm și pe socialism? Ce naiba urmează, să iasă Ciucă și să lupte pentru venitul minim garantat, pentru salariul minim, pentru ajutoare sociale? Mă rog, să lupte pe dracu, să le asume pe alea care sunt, cât sunt. Iar Ciolacu să vorbească despre micul întreprinzător, despre scăderi de taxe, despre scula lui Adam Smith, ținută în formol, într-un beci pe Kiseleff, și care stă la baza doctrinară a PSD, așa cum stau armata și biserica la peneliști.

Exit mobile version