Butonul de panică, cel care îi va duce în USL pe Blaga, Berceanu, Videanu, Boagiu, Anastase, Boc – şi lista poate continua pînă la comemorarea deplină a partidului –, nu a fost apăsat. Vechii, greii, bogaţii şi istericii PDL stau deocamdată la pîndă. Sînt îmbrăcaţi sport, ca să poată călători uşor, n-au alt bagaj decît cardul platinum. În buzunarul de la piept ţin telefonul mobil, unde păstrează, ca pe iarba fiarelor, numărul lui Ponta, al lui Antonescu şi al lui Mihai Gâdea. Încă nu e totul pierdut, iar motivul pentru care nu-i vezi deja alergînd e speranţa. Ce cuvînt caraghios! Cine ar fi crezut că vor apela vreodată la el? Dar acum, amestecată printre şmecheriile pe care le-ar putea executa la final preşedintele, speranţa sună la fel de bine ca un NUP.
Tic-tac. Sfîrşitul ticăie în multe urechi. În pădurea de pavilioane ciulite vibrează şi organul presei guvernamentale. Planuri de traseism se coc şi la România liberă, şi la B1, şi la Evenimentul zilei, şi la Hotnews, şi la 22, şi la TVR, şi la restul unităţilor de propagandă, abuziv înfiinţate de regimul PDL. Dacă ordonatorul de credite se duce pe copcă, dacă plăţile de la buget vor înceta, e de presupus că mîncătorii de căcat se pregătesc să-şi schimbe polonicul. Individual, cu privirile plecate, şuşotind pe SMS cu foştii colegi din presa de opoziţie, ziariştii epocii Băsescu îşi negociază supravieţuirea post-mortem. În curînd va începe un traseism al marilor caractere din presă, un exod al lingăilor, o fugă din ţara făgăduinţelor electorale spre job-urile noului mandat.
Realizarea de bază a preşedintelui Băsescu, acea dîră de neşters lăsată, este, fără discuţie, distrugerea presei de opoziţie. Un om venit de pe vapor, format între baxuri de Kent şi teancuri de carpete, cu instrucţia pendulînd între Levantul lui Cărtărescu şi Direcţia a IV-a a Securităţii, a avut sclipirea lui Lenin. A înţeles ceea ce nimeni pînă la el, de la Ana Pauker încoace, n-a înţeles pe deplin. Presa e cea mai eficientă formă de protest public. Ca să-şi poată îndeplini funcţia de vigilenţă, sensul ei natural e împotriva Puterii. Presa, ca să fie presă, trebuie să stea cu ochii pe Putere. De ce? Pentru că Puterea, şi doar ea, atunci cînd îi vin idei periculoase, le poate transpune în realitate. Nu Opoziţia, nu societatea civilă, nu fanii Monicăi Tatoiu. Puterea, deci, oricare ar fi ea, trebuie fotografiată clipă de clipă, întrebată şi încolţită, ca să n-o ia razna. Dar presa nu mai poate face poze dacă îi iei aparatul de fotografiat, dacă îi întorci lentilele sau dacă i le spargi. Traian Băsescu le-a făcut pe toate trei. A inventat o mitologie a răului, a umplut cu ea minţile slabe şi, asemeni lui Stalin, a dat vina pe medicii evrei. Planul de execuţie a parcurs toate etapele nebuniei colective, de la asmuţirea maselor şi folosirea serviciilor secrete, pînă la politizarea pe bani a ziarelor. Cine s-a opus a avut de înfruntat ANAF-ul, SRI-ul şi Parchetele. Cine nu, a înfruntat doar ştatele de plată ale mogulilor buni, spălaţi, la ordin, de statul modernizat.
Acum, ca şi Puterea, jurnaliştii Puterii sînt în căutare de job. Un loc călduţ, în presa de opoziţie, unde să poată mînca mîine, în libertate, un căcat.